România se află într-o situație economică delicată, astfel că bugetul pe 2027 reprezintă o temă cât se poate de dificilă pentru guvern. Motivul? Nu ne permitem să cheltuim mai mult decât încasăm, mai ales în condițiile unui grad de îndatorare deja ridicat. Acesta fiind contextul, șeful Finanțelor, Alexandru Nazare, transmite un avertisment, subliniind totodată condiția esențială ce trebuie îndeplinită:
”Bugetul pentru 2027 trebuie construit pornind de la ceea ce putem realist finanța, cu respectarea traiectoriei de reducere a deficitului”, scrie Nazare, pe rețelele de socializare:
Ministrul Finanțelor explică, în aceeași postare, de ce reducerea deficitului trebuie să rămână o prioritate.
”Miza depășește distribuirea sumelor între instituții. Un buget credibil pentru 2027, alături de rezultatele execuției din acest an, sunt esențiale în evaluările agențiilor de rating de la începutul anului viitor. Menținerea disciplinei și respectarea angajamentelor pot crea, ulterior, condițiile pentru îmbunătățirea perspectivei de la negativă la stabilă. Aceasta este o posibilitate pe care trebuie să o susținem continuu prin rezultate, nu un obiectiv garantat.
Reducem deficitul pentru a crea condiții mai bune de finanțare și dezvoltare a economiei. Când statul se împrumută foarte mult, absoarbe resurse care ar putea finanța investiții private și menține presiunea asupra costului banilor. Consolidarea credibilă poate diminua această presiune și poate lăsa mai mult spațiu pentru finanțarea companiilor.
În 2027, odată cu încheierea PNRR, devine și mai important să folosim eficient fondurile europene disponibile, să ne bazăm pe venituri colectate în mod sustenabil și să încurajăm investițiile private.
Responsabilitatea perioadei următoare este să construim un buget credibil, care poate fi executat, care susține investițiile și care întărește încrederea în economia României”.
Tot Nazare precizează că Executivul a demarat, la ultima ședință, discuțiile privind bugetul pe 2027, care, subliniază demnitarul, trebuie să ducă la ”decizii bazate pe date complete, cheltuieli justificate și resurse reale”.
În același context, șeful Finanțelor amintește că instituția pe care o conduce a prezentat stadiul introducerii datelor de către ministere și celelalte instituții în platforma eBuget NG, noul sistem informatic realizat prin PNRR, prin intermediul căruia se construiește bugetul anului viitor și estimările pentru perioada 2028-2030.
”La 4 noiembrie, 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral din bugetul de stat transmiseseră Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli. Este un pas important la acest moment, iar datele privind investițiile, fondurile europene, cheltuielile de personal și programele bugetare sunt încă în curs de completare. Unele instituții sunt avansate, altele trebuie să recupereze întârzierile.
Am cerut finalizarea și transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, iar până miercuri, 11 noiembrie, verificarea și completarea datelor pentru toate sursele de finanțare și componentele solicitate. Tot în această etapă trebuie clarificate, împreună cu Ministerul Finanțelor, proiectele și programele care nu vor mai fi finanțate începând cu 2027.
Digitalizarea bugetului trebuie să însemne o fundamentare mai bună a deciziilor şi un nivel mai ridicat de asumare. Noua platformă ne permite să analizăm transparent solicitările instituțiilor, justificările programelor și necesarul pentru investiții. Avem nevoie să știm ce obligații sunt deja asumate, cât costă continuarea proiectelor și ce rezultate susține fiecare alocare.
Pe baza acestor informații și a estimărilor de venituri, vom propune limitele de cheltuieli care vor fi aprobate de Guvern. Solicitările introduse în platformă nu reprezintă automat alocări aprobate”, a mai adăugat Alexandru Nazare.