Alexis Tsipras, liderul Syriza, a depus jurământul ca premier. Cine este noul prim ministru grec

Alexis Tsipras, liderul stângii radicale Syriza, învingătoare la alegerile legislative de duminică din Grecia, a depus luni jurământul ca premier.
Alina Costache
26 ian. 2015, 15:02
Alexis Tsipras, liderul Syriza, a depus jurământul ca premier. Cine este noul prim ministru grec

Alexis Tsipras, liderul stângii radicale Syriza, învingătoare la alegerile legislative, a fost desemnat luni premier al Greciei, după ce a depus jurământul în fața președintelui țării, Carolos Papoulias, relatează AFP și EFE, potrivit Agerpres.

„Voi servi întotdeauna Grecia și interesul poporului grec”, a declarat Alexis Tsipras, în costum bleu, fără cravată, așa cum obișnuiește să se îmbrace.

Depunerea jurământului s-a făcut în cadrul unei ceremonii civile, o premieră în Grecia, țară ortodoxă, unde această ceremonie avea în mod tradițional un caracter religios.

Formațiunea lui Tsipras, câștigătoare a alegerilor legislative desfășurate duminică, și partidul Grecii Independenți care, la fel ca Syriza, se opune unui acord de asistență internațională din partea UE și a FMI, au convenit luni să formeze guvernul.

Deși nu va avea o majoritate absolută în parlament, Tsipras va conduce primul guvern din zona euro decis să renunțe la măsurile de austeritate bugetară promovate de guvernul Samaras și impuse Greciei ca o condiție a asistenței financiare internaționale în 2010.

În discursul său după anunțarea victoriei formațiunii Syriza, Alexis Tsipras a promis să coopereze cu liderii țărilor din zona euro pentru ”o soluție corectă și reciproc avantajoasă”, dar a precizat că mai presus de orice vor fi cetățenii greci. „Principala noastră prioritate este ca țara și poporul nostru să își recapete demnitatea pierdută”, a explicat liderul Syriza.

Citeşte şi ALEGERI PARLAMENTARE în GRECIA: Syriza face COALIŢIE cu Grecii Independenţi

 

Cine este noul premier grec, ateul cu valenţe marxiste care a speriat Europa

Alex Tsipras, în vârstă de 40 de ani, este un politician care încearcă să spargă tiparele. Tsipras refuză categoric să poarte cravată. Se declară ateu, deşi atunci când situaţia a impus-o, acesta a respectat „tradiţiile” ortodoxe, impuse de preoţi la manifestări publice. Alex Tsipras se declară un duşman al austerităţii impuse de UE în Grecia.

Alexis Tsipras s-a născut în Atena în iulie 1974 (anul care a marcat colapsul unei dictaturi de 7 ani, timp în care au fost persecutaţi comuniştii şi cei cu vederi de stânga). Este tatăl a doi copii şi admirator al lui Che Guevara (de altfel, Ernesto, fiul sau cel mai mic poartă numele fostului revoluţionar Marxist).

Citeşte şi Alexis Tsipras: Viitorul Europei NU este AUSTERITATEA

Tsipras şi-a început cariera politică drept tânăr comunist activist. Grecii au auzit prima dată de el în 1990, când avea 17 ani şi era lider studenţesc. „Vrem să avem dreptul de a judecă singuri dacă dorim să renunţăm la şcoală”, spunea pe atunci Tsipas, în cadrul unui interviu.

A studiat ingineria, dar s-a dedicat carierei politice. În 2008, la 33 de ani, a devenit cel mai tânăr lider al unui partid politic din Grecia.

Pe parcursul carierei politice, acesta a depus eforturi să-şi îmbunătăţească cunoştinţele de limba engleză. Mai mult, Tsipras a încercat să-şi reabliteze imaginea întâlnindu-se cu Papa Francisc, cu şeful Băncii Centrale Europene Mario Draghi şi chiar cu ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble.

La alegerile din 2012 Tsipras mai avea nevoie de doar 170.000 de voturi că să câştige.

Criticii spun, însă, că Alexis Tsipras n-are experienţă şi că planurile sale sunt absurde.

Susţinătorii acestuia susţin, totuşi, că întreagă clasa politică va trebui să se trezească la nouă realitate impusă de extremă stânga care va conduce statul grec într-o manieră complet nouă.

 

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
De sâmbătă, 17 mai 2025, de la ora 7, peste trei zodii vine ploaia de noroc. Soarta le e favorabilă, se anunță câștiguri frumușele
Capital.ro
Ordin pentru românii cu buletin. Se aplică amendă 1.000 lei pe loc sau închisoare. Interzis în România și diaspora
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Sfaturile primite de o tânără din România care vrea să se mute în Spania. „Nu le ajunge salariul până la sfârșitul lunii”
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Alternativă pentru români, după explozia prețurilor la locuințe. Costa 25.000 de euro
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Apare un nou partid în România? Decizia lui Călin Georgescu: Ce pot să confirm este...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
3.000 de lei pentru fiecare familie. Actele trebuie depuse imediat la primărie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Premieră la nivel național: un oraș din România va avea o pădure-parc imensă