Ce român este în cărţi pentru titlul de Europarlamentar al anului

Cel mai tânăr europarlamentar român, Victor Negrescu, aflat la primul mandat, este unul din cele trei nume care ar putea câștiga titlul de europarlamentar al anului la categoria Agenda digitală.
Romania TV
28 ian. 2015, 20:31
Ce român este în cărţi pentru titlul de Europarlamentar al anului

Premiul Europarlamentarul anului este rezervat de publicația The Parliament Magazine de 11 ani încoace celor mai performanți parlamentari europeni din fiecare categorie de politici publice. „MEP Awards” sunt acordate de publicația The Parliament Magazine, în urma unei proceduri ce include și votul membrilor PE, celor mai performanți parlamentari europeni din fiecare categorie de politici publice.

Printre cei trei europarlamentari ai PSD nominalizați pentru câștigarea premiului de „MEP of the Year” este și Victor Negrescu. Acesta este unul dintre cei mai activi europarlamentari români, potrivit cifrelor. În doar 6 luni, a reușit să totalizeze un număr impresionant de întrebări către Comisie, intervenții în plen și intervenții scrise.

Una dintre prioritățile tânărului europarlamentar în vârstă de doar 29 de ani a fost să ceară o finanțare consistentă din partea Comisiei pentru domeniul Cercetării și Tehnologiei Informației (IT&C). Eurodeputatul a reușit ca în scurt timp să devină foarte vocal împotriva tentativelor CE de a reduce gradual bugetul destinat cercetării europene. Dând ca exemplu inclusiv platforma de cercetare ELI Măgurele, Victor Negrescu a argumentat în fața Comisiei că marile companii din lume din sectorul IT&C cum ar fi Apple sau Microsoft nu ar fi ajuns ceea ce sunt astăzi dacă ar fi avut condițiile de dezvoltare actuale din Europa.

Nu mai departe de săptămâna trecută, Victor Negrescu a fost gazda unui eveniment care a întrunit peste 100 de participanți pe tema dreptului la intimitate în era digitală, dezbatere care a abordat mai multe probleme de interes european cum ar fi drepturile digitale ale utilizatorilor, inovarea și perspectivele Pieței Unice, dar și alte metode de a avansa Guvernarea Digitală în Europa.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Ianis Stoica, „foarte supărat” după mesajul primit de la FRF: „Nu ești convocat de data aceasta”. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Alocația de stat nu se oprește automat la 18 ani. Cine poate primi banii în continuare și ce acte sunt necesare
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte