Opt persoane au fost reţinute în dosarul tratamentelor contrafăcute pentru bolnavii de cancer

Opt dintre cele 10 persoane audiate în dosarul medicamentelor contrafăcute au fost reţinute de către procurori, urmând a fi duse în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Procurorii le acuză că au introdus ilegal în ţară medicamente din Cipru, Grecia şi Turcia pe care le-au comercializat nu doar în România, fiind distribuite şi în Danemarca şi Germania. Multe dintre aceste medicamente nu conţineau substanţă activă, fiind total ineficiente.
Filip Stan
29 ian. 2015, 08:39
Opt persoane au fost reţinute în dosarul tratamentelor contrafăcute pentru bolnavii de cancer

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au descins la 64 de adrese – domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt, potrivit Poliţiei Române.

Sunt vizate 20 de firme specializate în depozitarea şi vânzarea de medicamente, care, potrivit anchetatorilor, s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.

După percheziţii, zece persoane au fost duse la audieri.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în perioada anilor 2013-2014, reprezentanţii societăţilor comerciale implicate ar fi creat circuite fictive pentru introducerea în lanţul legal a unor medicamente cu valoare mare de piaţă utilizate în tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatită, diabet, procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară. De asemenea, s-a mai stabilit că, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate sume importante de bani (aproximativ 5 milioane de euro) către persoanele vizate din circuitul infracţional, iar banii astfel obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte de împrumut fictive„, precizează Poliţia Română.

Prin acest mecanism, în circuitul legal din România şi din alte state comunitare ar fi fost introduse inclusiv medicamente falsificate din categoria celor comercializate de reprezentanţii firmelor vizate în dosar, mai susţin anchetatorii.

Medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activă care ar fi trebuit să-i ajute.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, este de peste 3 milioane de euro.

La descinderile de miercuri au participat aproape 200 de poliţişti, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi  specialişti criminalişti. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a fost Laurențiu Reghecampf dat afară de Gigi Becali din cauza lui Giovanni Becali
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT