ŞOCANT! Unul dintre profesorii reţinuţi de la UMF Iaşi, acuzat ca încercat să violeze o studentă

Dumitru Păduraru, unul dintre cei doi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi arestaţi pentru luare de mită, este acuzat şi de tentativă de viol. Potrivit bzi.ro, Păduraru ar fi recurs la şantaj şi ameninţări cu moartea împotriva unei studente care-i refuzase avansurile. Cum aceasta nu a cedat nici în aceste circumstanţe, Păduraru a încercat să o violeze.
Romania TV
31 ian. 2015, 15:22
ŞOCANT! Unul dintre profesorii reţinuţi de la UMF Iaşi, acuzat ca încercat să violeze o studentă

Numele lui Dumitru Păduraru nu este cunoscut doar mediului universitar, ci a devenit un personaj foarte cunoscut la nivel naţional în momentul în care un individ necunoscut i-a pus explozibil sub maşină. Atunci a scăpat cu viaţă, însă se bănuia că cel care a vrut să-l asasineze este tatăl unei studente pe care profesorul ar fi încercat să o violeze. Dupa acel scandal legat de explozia maşinii, Dumitru Păduraru a plecat o perioadă în Franţa.

Vineri seara, procurorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore sub acuzaţiile de tentativă de viol, luare de mită şi şantaj. În prezent, Dumitru Păduraru are gradul de conferenţiar universitar, este coordonatorul disciplinei Anatomie din cadrul UMF Iaşi şi este şeful Institutului de Anatomie Iaşi. Pe lângă faptul că este cunoscut ca un şpăgar, acesta are o mare problemă cu studentele. Sub ameninţarea că nu vor trece examenul la Anatomie dacă refuză să-i îndeplinească dorinţele, acesta le cerea studentelor să întreţină raporturi sexuale cu el.

O studentă de la Facultatea de Farmacie n-a mai rezistat şi a povestit totul procurorilor cu lux de amănunte. Profesorul Dumitru Paduraru a început să-i facă avansuri chiar din timpul cursurilor pe care le desfăşura. A invitat-o la el în birou, în oraş, la hotel, oriunde ar fi putut întreţine raporturi sexuale. Tânăra a refuzat categoric însă Păduraru i-a spus că nu va reuşi să treacă niciodată acest examen dacă nu se supune. La un moment dat a încercat să o violeze, dar studenta a reuşit să scape. În discuţiile lor, victima i-a spus că ar vrea să treacă de la Farmacie la Medicină Generală, iar profesorul a asigurat-o că fără ajutorul lui nu poate face acest lucru. Era membru în comisia de admitere şi la Medicină Generală.

„Din ordonantele de retinere intocmite de procurori a reiesit ca, in cauza, exista date si probe din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt: In zilele de 15, 23 si 26 ianuarie 2015, in calitate de coordonator al disciplinei „anatomie” din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” Iasi, inculpatul PADURARU DUMITRU a incercat sa intretina relatii intime, iar ulterior, relatii de aceeasi natura cu o frecventa saptamanala, in tot cursul semestrului al doilea al anului universitar 2014-2015, cu o studenta la Facultatea de Farmacie (denuntatoare in cauza), prin constrangerea psihica a acesteia, efectuata prin amenintarea cu faptul ca nu va putea promova altfel examenul la disciplina „Anatomie” (pe care urma sa-l sustina cu el, in calitate de profesor examinator, cel mai tarziu in vara anului 2015, cu ocazia reexaminarii), precum si prin promisiunea ca, in calitate de membru al comisiei de admitere la Facultatea de Medicina Generala din cadrul UMF Iasi, ii va facilita acesteia promovarea examenului de admitere in cadrul acestei facultati”, se arată într-un comunicat al DNA Iaşi.

De frică să nu se afle totul, profesorul a ameninţat-o pe studentă că o va ucide. Ameninţările erau clare, explicite. Pe data de 26 ianuarie au avut loc ultimele amenintari. „In ziua de 26.01.2015, inculpatul Dumitru Paduraru a constrans-o pe aceeasi persoana vatamata, prin amenintarea explicita cu moartea, sa nu spuna nimanui despre cele intamplate, in scopul obtinerii unui folos nepatrimonial, constand in asigurarea confidentialitatii cu privire la faptele sale, astfel incat sa evite tragerea sa la raspundere penala”, au completat procurorii.

În afara lui Dumitru Păduraru, a mai fost reţinută în noaptea de vineri spre sâmbătă, Carmen Dorobăţ, profesor în cadrul UMF Iaşi, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Dorobăţ a fost reţinută pentru luare de mită, fiind acuzată că ar fi luat bani de la studenţi pentru promovarea examenelor. Pe numele ei a fost emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată sâmbătă în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Carmen Dorobăţ a fost audiată timp de câteva ore de către procurorii anticorupţie la sediul DNA Iaşi, după ce, în cursul zilei, au fost făcute percheziţii şi la domiciliul acesteia.

Carmen Dorobăţ, în vârstă de 55 de ani, este doctor în ştiinţe medicale şi profesor la UMF Iaşi din anul 2004,ea predând disciplina Boli Infecţioase. Dorobăţ este membră în mai multe asociaţii medicale internaţionale, fiind autoare a mai multor lucrări ştiinţifice. Tot din anul 2004, este managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Tot în cursul serii de vineri, procurorii l-au audiat şi pe soţul acesteia, medicul Gheorghe Dorobăţ, şeful secţiei ATI din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, la rândul său profesor la UMF Iaşi, dar fără a fi luată vreo măsură judiciară împotriva acestuia.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cine i-ar putea lua locul lui Mihai Stoica la FCSB! Gigi Becali și-a adus deja un om în organigramă
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România