Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, găsită fără suflare în cadă

Bobbi Kristina Brown, fiica cântăreţei Whitney Houston, a fost internată de urgenţă, sâmbătă, după ce fost găsită în stare de inconştienţă în cada din sala de baie a reşedinţei sale din Roswell, un oraş din statul american Georgia.
Alina Costache
01 feb. 2015, 00:21
Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, găsită fără suflare în cadă

Informaţia a fost confirmată de Poliţia din Roswell, aflat în apropiere de Atlanta, informează cnn.com, citat de mediafax.ro. Nick Gordon, soţul lui Bobbi Kristina Brown, şi un prieten au informat poliţia şi au încercat să o resusciteze.

Bobbi Kristina Brown „nu mai respira”, atunci când soţul ei şi un prieten au descoperit-o în jurul orei locale 10.25, a precizat Lisa Holland, purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale.

„Ei au sunat la 911, au început manevrele de resuscitare, iar poliţia a fost prima care a ajuns la faţa locului”, a adăugat Lisa Holland. „Poliţiştii au continuat manevrele de resuscitare până la sosirea ambulanţei”, a completat aceasta.Bobbi Kristina Brown a fost apoi transportată de urgenţă la spitalul North Fulton din Roswell, unde a reînceput să respire, a precizat Lisa Holland.

Poliţia, care continuă să ancheteze acest caz, spune că respiraţia tinerei a fost stabilizată, precizează The Hollywood Reporter.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Orașul unde s-a căsătorit Ralf Schumacher cu iubitul său. E una dintre cele mai scumpe destinații de vacanță din lume
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Trusa medicală pentru vacanță. Ce nu ar trebui să îți lipsească din bagaj înainte de plecare
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul medic al naționalei acuză FRF că ar fi responsabilă pentru decesul lui Lucescu: ”Să îl ajute Dumnezeu pe Hagi să nu pățească la fel ca nea Mircea!”
MediaFlux
Un singur vaccin universal creat cu AI, testat deja pe oameni, oferă protecție împotriva unor familii întregi de virusuri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți