Constantin Nicolescu, fostul preşedinte CJ Argeş, pus sub CONTROL JUDICIAR

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea cercetării penale şi luarea măsurii de control judiciar în cazul fostului preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu.
Iulian Tudor
02 feb. 2015, 15:39
Constantin Nicolescu, fostul preşedinte CJ Argeş, pus sub CONTROL JUDICIAR

Constantin Nicolescu este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Luni, procurorii DNA au dispus extinderea cercetărilor, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 2 februarie 2015 și până la data de 2 aprilie 2015, faţă de Constantin Nicolescu, care la data faptelor era președinte al Consiliului Județean Argeș și președinte al organizației județene a PSD.

Nicolescu este cercetat pentru „o infracțiune prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 – folosirea influenței sau autorității funcției de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, în formă continuată (35 acte materiale); pentru instigare la opt infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dintre care trei în formă continuată”.

Constantin Nicolescu, fostul şef al CJ Argeş, CONDAMNAT la 9 ani şi 6 luni de închisoare

În 4 martie 2014, DNA a început urmărirea penală faţă de Constantin Nicolescu. Potrivit DNA, Constantin Nicolescu, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Argeş şi totodată de preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice (PSD), şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţiile publice şi politice deţinute, în scopul ajutării efective a unui magistrat de a ocupa o funcţie de conducere într-o instanţă, pe alte criterii decât cele ale competenţei profesionale, cu ocazia concursului aprobat şi organizat în acest sens de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în perioada 10 aprilie – 30 iunie 2009.

De asemenea, în perioada 2007-2010, ca urmare a influenţei şi a autorităţii exercitate de către Nicolescu, atât în calitate de preşedinte al CJ Argeş, cât şi de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD asupra unor primari, în marea lor majoritate fiind membrii acestui partid, SC European Project Consulting a încheiat contracte de prestări servicii, având ca obiect consultanţă, elaborare strategie locală şi elaborare cereri de finanţare – implementare proiect, cu un număr de 46 consilii locale ale unor oraşe şi comune din judeţul Argeş, Şcoala Specială Valea Mare, Agenţia de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş (instituţie subordonată Consiliului Judeţean Argeş) şi chiar cu Consiliul Judeţean Argeş.

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, pus sub urmărire penală alături de alte 11 persoane

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT