Boghicevici, bună de plată. Are datorii de peste 200.000 de euro

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Claudia Boghicevici, deţine un teren agricol, două terenuri intravilan, două case de locuit, toate în Arad, şi are datorii de peste 200.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere.
Romania TV
09 mart. 2012, 14:50
Boghicevici, bună de plată. Are datorii de peste 200.000 de euro

Claudia Boghicevici a trecut în declaraţia de avere depusă joi că deţine un teren agricol de 0,50 de hectare, achiziţionat împreună cu soţul său în anul 2010, şi două terenuri intravilan de 464 şi, respectiv, 996 de metri pătraţi, din 1993 şi 2006, unul fiind moştenit.

Boghicevici mai deţine două case, una moştenită în 1993, iar cealaltă, având o suprafaţă de 184 de metri pătraţi, cumpărată în anul 2006. Ministrul Muncii nu are autoturisme sau bunuri sub formă de metale preţioase şi nici obiecte de artă care să depăşească valoarea de 5.000 de euro.

Boghicevici a menţionat în declaraţia de avere acţiuni în valoare de 1.500 de lei deţinute la SC Dikaboss International SRL, dar şi un contract de asociere încheiat de soţul său în 2007, în care acesta are o cotă de participare de 50 la sută în valoare de 100.000 de euro.

Ministrul Muncii are datorii care depăşesc 200.000 de euro, respectiv două credite la Raiffeissen Bank, în valoare totală de 187.385 de euro, scadente în 2023 şi trei împrumuturi de la persoane fizice, în valoare de 10.000 de euro şi 170.000 de lei.

Claudia Boghicevici a încasat anul trecut 35.801 de lei din salariul de la Camera Deputaţilor şi 2.666 de lei de la Universitatea „Aurel Vlaicu”. Soţul acesteia, Cătălin Boghicevici, a încasat anul trecut 8.400 de lei din salariu şi 6.800 de lei din indemnizaţia de concediu pentru creşterea copilului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„Gigi Becali a pus 30.000 euro pe 17 la casino! A cumpărat Steaua de la Viorel Păunescu cu bani împrumutați!”
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două evenimente rutiere grave pe DN1, în județul Prahova. Un bărbat a fost găsit în stop cardiorespirator
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT