Amenzile în caz de incendiu au fost majorate substanţial

Senatorii au adoptat, joi, propunerea legislativă care prevede completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor în sensul majorării cuantumului unor amenzi aplicabile pentru anumite fapte contravenţionale, potrivit Agerpres.
Filip Stan
05 feb. 2015, 11:23
Amenzile în caz de incendiu au fost majorate substanţial

Iniţiatorul propunerii de lege, deputatul PP-DD Mihai Deaconu, susţine că modificarea articolului 44 al legii amintite urmăreşte „responsabilizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu impact pentru populaţie şi mediu, precum şi monitorizarea strictă a acestora”.

Propunerea legislativă prevede, astfel, o amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru „începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi instalaţii tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea ori schimbarea destinaţiei celor existente, precum şi punerea în funcţiune a acestora fără obţinerea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz”.

Aceeaşi amendă se aplică şi în situaţia în care avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu nu sunt solicitate şi obţinute de către persoanele fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente sau, după caz, de către beneficiarul investiţiei.

O amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei este aplicată, potrivit propunerii de lege, pentru nerespectarea cerinţelor care au stat la baza eliberării avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, dar şi pentru „continuarea executării lucrărilor de construcţii sau funcţionarea ori utilizarea construcţiilor/amenajărilor respective după anularea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu”.

Propunerea de lege are un caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 87 de voturi pentru şi două abţineri.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Probleme mari pe transmisia Antenei 1 la Franța – Maroc! Milioane de suporteri români, afectați de defecțiunea tehnică
Capital.ro
Schimbare majoră pentru plăți în Europa. Euro digital intră în linie dreaptă. Când ar putea deveni disponibil
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Trump, nr.1 pe lista de asasinate. Statul care e pregătit să-l omoare pe președintele SUA
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?