POSTUL PAŞTELUI 2015: Când începe cel mai lung şi aspru post

Postul Paștelui 2015 începe de luni, 23 februarie, potrivit calendarului ortodox. Postul Paștelui 2015 are loc înaintea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante. Oamenii mai numesc acest post si Postul Mare. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor.
Iulian Tudor
05 feb. 2015, 15:43
POSTUL PAŞTELUI 2015: Când începe cel mai lung şi aspru post

POSTUL PAŞTELUI 2015. Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n.

POSTUL PAŞTELUI 2015. Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).

POSTUL PAŞTELUI 2015. Postul este retinerea totala sau partiala de la anumite alimente si bauturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, in scop religios-moral. Aceasta retinere de la mancari si bauturi trebuie insa insotita si de retinerea de la ganduri, pofte, patimi si fapte rele, ceea ce inseamna ca postul trupesc trebuie sa fie insotit de post sufletesc. Postul este de origine si instituire divina, de aceea il gasim practicat din vremuri stravechi, intalnindu-l aproape in toate religiile si la toate popoarele. Dupa unii Sfinti Parinti ca: Vaisile cel Mare, Ioan Gura de Aur si altii, el isi are originea in rai, prin interzicerea data de Dumnezeu protoparintilor nostri de a manca din pomul oprit.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Top 5 al celor mai bine plătiți sportivi din lume. Cristiano Ronaldo, lider cu o sumă astronomică. Messi, ”bătut” de un boxer
Capital.ro
Parlamentul schimbă regulile pentru pensionari și veteranii de război. Talonul de pensie va include cod QR
Playtech.ro
Când scad preţurile la curent. Planul anunțat Ilie Bolojan pentru ieftinirea energiei în România
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Nu am mai văzut așa ceva” Semnele ignorate înaintea măcelului din Târgu Jiu. Vecinii au avertizat-o pe bătrână că nepotul plănuiește să o omoare
iamsport.ro
Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”
MediaFlux
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti avertizează România. Se recomandă evacuarea de urgență a personalului
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți