Marian Oprişan, reacţie la decizia magistraţilor de achitare în Dosarul „Căprioara”

Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a fost achitat, vineri, în dosarul Căprioara, după aproape 9 ani de proces.  Oprişan a declarat, după decizia magistraţilor, că a primit "o lecție de viață" din partea Direcției Naționale Anticorupție, instituții căreia, fără nicio ironie, îi mulțumește.
Ionela Marcu
06 feb. 2015, 12:20
Marian Oprişan, reacţie la decizia magistraţilor de achitare în Dosarul

Marian Oprișan s-a arătat recunoscător, în mod deosebit, „judecătorilor cinstiți”, care au analizat cazul fără a lua în seamă, potrivit președintelui CJ, presiunile exercitate în mass-media ori de către unii politicieni ce „nu au ținut cont, din nefericire, de principiul prezumției de nevinovăție înscris în Constituția și legile României și au judecat pe baza faptelor”.

„DNA mi-a oferit o lecție de viață, cu tot ce s-a întâmplat în viața mea în tot acest interval de timp. Și nu sunt deloc ironic atunci când afirm că îi mulțumesc respectivei instituții. Am suferit mult în cei nouă ani de când se judecă procesul, dar am devenit mai puternic”, a spus Marian Oprișan.

Potrivit acestuia, „România trebuie să investească și să recompenseze judecătorii și procurorii cinstiți de la toate nivelele tuturor instanțelor de judecată ori parchetelor”, pentru că „numai printr-o justiție independentă, imparțială, aflată doar în slujba aflării adevărului vom putea ajunge și noi românii în rândul țărilor civilizate ale lumii”.

„Sper ca pe viitor în toate componentele vieții sociale, economice ori politice să fie respectată, de la cel mai mic la cel mai mare, prezumția de nevinovăție prevăzută în Constituția României și legile țării„, a accentuat Marian Oprișan.

CITEŞTE ŞI MARIAN OPRIŞAN scapă de ÎNCHISOARE. Şeful CJ Vrancea, achitat în Dosarul „Căprioara”

În iunie 2006, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Oprișan pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals și uz de fals. Procurorii DNA l-au învinuit pe președintele CJ Vrancea pentru cheltuirea în mod nelegal a 1,9 milioane de dolari pentru balastarea a 41 de drumuri comunale, dar și pentru modul cum s-a achiziționat Complexul Turistic „Căprioara”.

În rechizitoriu se arată că mai multe drumuri comunale au fost pietruite fără ca acest lucru să fie necesar, unele dintre lucrări au fost executate în mod fictiv sau incomplet, deși banii au fost plătiți de către CJ Vrancea în avans. Potrivit procurorilor DNA, Marian Oprișan a negociat și achiziționat, fără hotărârea necesară a CJ și fără avizele de specialitate ale comisiilor din Consiliu, Complexul Turistic „Căprioara”, în jurul căruia deținea, împreună cu membrii familiei, opt hectare de teren. Pentru această achiziție, Marian Oprișan ar fi alocat ilegal 17 miliarde lei vechi din fondurile publice ale CJ Vrancea. În plus, acesta ar fi întocmit și înaintat Guvernului o adresă falsă prin care a solicitat și obținut trei miliarde lei vechi din fondul de rezervă al Executivului, dar pretextele invocate în adresă erau false, iar banii ar fi fost utilizați tot pentru achiziția complexului.

DNA reținuse la momentul trimiterii în judecată un prejudiciu de 1,5 milioane euro în dauna Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT), alți circa 600.000 euro în dauna Consiliului Județean și aproape 75.000 euro pagubă la bugetul Guvernului.

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au decis, vineri, achitarea lui Oprişan în Dosarul „Căprioara”, în care acesta era acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Decizia judecătorilor nu este însă definitivă.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, reacție neașteptată după ce Simona Halep și Dorin Mateiu s-au afișat în public. Cum a numit-o pe fosta tenismenă
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Pleci în vacanță în străinătate? Documentul medical pe care trebuie să îl ceri dacă nu ai primit cardul european
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un arbitru exclus de FIFA la Cupa Mondială 2026 s-a stins din viață la 38 de ani, în condiții suspecte
iamsport.ro
Radu Banciu l-a distrus pe Marius Lăcătuș: ”Dacă va fi antrenată de prostul ăsta...”
MediaFlux
Probleme cu pensia pentru jumătate dintre pensionari. Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?