CALENDAR ORTODOX 2015. Sfântul Haralambie, apărătorul de ciumă şi de foamete

CALENDAR ORTODOX 2015.Sfântului Mucenic Haralambie, apărătorul de ciumă, îi sunt închinate în ţara noastră mai multe biserici, ca urmare a evlaviei oamenilor faţă de el şi ca o consecinţă a marilor epidemii care au înfricoşat Ţările Române de mai multe ori în istoria lor. În Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Turnu Măgurele există sfinte lăcaşuri cu hramul Sfântului Haralambie. În ceea ce priveşte moaştele, avem, de asemenea, părticele atât în Capitală, cât şi în alte biserici din România.

Alegerea acestui hram de către unele lăcaşuri sfinte este legată direct de imprejurările generate de „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar şi de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795. Oamenii s-au îndreptat în situaţiile limită spre ajutorul lui Dumnezeu, dar şi-au luat de multe ori intermediari care au avut, de-a lungul vremii, câte o „specializare“. Sfântul Haralambie o are pe aceasta, a apărării de ciumă şi de foamete. Confirmarea o găsim în cuvintele Acatistului către sfânt care sună astfel: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!“. În iconografia ortodoxă bizantină, sfântul haralambie este reprezentat ca un preot, iar în cea rusească sub chip de ierarh. Există, de asemenea, icoane în care sfântul are sub picioare un schelet sau o figură urâtă, înfricoşătoare, reprezentând ciuma. Personajul malefic este arătat în lanţuri, ca semn al neputinţei în faţa sfântului. O astfel de icoană pe lemn, veche, de mărime semnificativă, se poate vedea în muzeul Mănăstirii Cozia.

Pe săracii din Flămânda îi proteja de foamete 

În Bucureşti, cel puţin două biserici au hramul Sfântului Haralambie. Una este cunoscută sub numele de Biserica Bălăneanu-Iancu Nou, ctitorită în 1827 de către boierul Bălăneanu, cu dublu hram: „Sfântul Nicolae“ şi „Sfântul Haralambie“. Cealaltă biserică avându-l protector pe sfântul nostru se numea în vechime Biserica Flămânda şi era situată în mahalaua săracilor cu acelaşi nume, astăzi pe strada Olimpului nr. 17. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureştilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face faţă cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordaţi din fondul Vistieriei de către domnitorul Al. Constantin Moruzi (1793-1796). Aşa s-a înfiinţat aici, la marginea oraşului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a fost închinat Mitropoliei. A funcţionat doar scurtă vreme, deoarece, în 1782, s-a început construcţia din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraţilor Istrate Vel-Vornic şi Constantin Creţulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a bisericii „Sfântul Haralambie“ – Flămânda s-a îmbunătăţit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare preţioase a lăcaşului. O sută de ani mai târziu, la biserica Flămânda erau arondaţi cam 150 de enoriaşi, destul de puţini, astfel încât statul era nevoit să-i acorde o subvenţie anuală de 3.000 de lei pentru întreţinere.

Alte articole

Calendar ortodox 21 aprilie 2025. A doua zi de Paște. Rugăciunea de mare ajutor pe care să o rostești

Calendar ortodox 20 aprilie 2025. Sfintele Paşti, Învierea Domnului. Cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Răscumpărarea unui fratricid 

În Iaşi, există o singură biserică aflată sub oblăduirea Sfântului Haralambie. Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799-1804. Circulă două legende ale Bisericii „Sfântul Haralambie“ din Iaşi. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi cel epidemiei de ciumă care a cuprins oraşul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze şi, în felul acesta, Gheorghe şi-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să i se pună hramul „Sfântul Haralambie“.

Copie a Mănăstirii Curtea de Argeş 

În Turnu Măgurele există o frumoasă biserică dedicată celui care apără de ciumă şi de foamete, ridicată între 1901-1905. Biserica de aici este o copie fidelă a Catedralei episcopale de la Curtea de Argeş, fiind construită după planul arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy.

În localitatea Grojdibodu, din Lunca Dunării, o biserică din 1863 are hram dublu, „Sfântul Haralambie“ şi „Sfântul Grigorie Decapolitul“, amintind tot de vremuri în care marile nenorociri se abăteau asupra oamenilor, de la ciumă şi holeră până la foamete şi altele asemenea şi care erau potolite prin rugăciuni către Dumnezeu, adesea trecute prin solia prietenilor Lui, sfinţii. De altfel, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost aduse de la Mănăstirea Bistriţa în multe procesiuni, atât în Bucureşti, cât şi în alte localităţi atunci când ciuma sau holera nu mai conteneau. Totdeauna minunile nu întârziau să se arate.

▲ „Jupuindu-mi trupul, îmi întineriţi sufletul“

Viaţa Sfântului Haralambie este una de adevărat mărturisitor al lui Hristos. A fost preot în cetatea Magnezia (Asia Mică). La vârsta de 113 ani, pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211), a fost denunţat autorităţilor pentru că învăţa despre Hristos. Înaintea guvernatorului Lucian şi a celor care îl judecau, Sfântul Haralambie a spus: „Nimic nu este mai avantajos sau mai plăcut decât chinurile pentru Hristos“ şi „Vă mulţumesc, fraţilor, că, jupuindu-mi trupul bătrân, reînviaţi în mine sufletul şi-l pregătiţi pentru viaţa veşnică“. În timpul torturii, mâinile guvernatorului s-au lipit de trupul sfântului şi au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. În faţa minunii, atât guvernatorul, cât şi cei care îl torturau s-au convertit la creştinism.

Judecata a fost mutată în Antiohia Pisidiei patronată chiar de împăratul Septimiu Sever. Aici i-au jupuit pielea, i-au zdrobit maxilarul, i-au ars faţa. Sfântul, în schimb, a vindecat un om posedat de 35 de ani de un duh rău şi a înviat un tânăr. Galina, fiica împăratului, s-a convertit şi ea, văzând atâtea minuni şi tăria credinţei lui Haralambie. În ziua de 10 februarie, chinurile sfântului au luat sfârşit, tăindu-i-se capul cu sabia.

▲ Fragmente din moaştele sfântului, în lume şi în ţară

Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstrirea „Sfântul Ştefan“ din Meteora, moaşte care săvârşesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existe la mănăstirea amintită, ştim că în 1398, domnul ungro-vlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment de lemn din Sfânta Cruce, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi terenuri din Ţara românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaş capul Sfântului Mucenic Haralambie. În anul 1545, micul naos al bisericii a fost mărit, iar preotul Nicolae a restaurant, parţial, pictura. Biserica „Sfântul Haralambie“, construită în anul 1789, împodobită cu minunate sculpturi în lemn, a fost distrusă de bombardamente în 1943, iar, ulterior, reparată şi pictată de celebrul artist contemporan grec Vlasis Ţitomis. Este o construcţie mareaţă şi impunătoare, cu trei turle. Altarul este sculptat în lemn, la fel şi sfânta masă.

În biserica Mănăstirii Miclăuşeni, din judeţul Iaşi, se află moaştele (fragmente) a treizeci de sfinţi, printre care şi ale Sfântului Haralambie. De asemenea, părticele sunt şi la mănăstirea Râşca şi la Catedrala episcopală din Galaţi. În Bucureşti, fragmente din moaştele Sf. mucenic Haralambie se găsesc la bisericile „Sfântul Dumitru“ (Poştă) şi „Sfinţii Arhangheli“ (Oţelari), unde se află un deget al sfântului, şi la Biserica „Sfântul Stelian“ (Lucaci).

Dacă plouă în această zi, se spune că ploaia va ţine timp de 40 de zile. În unele regiuni ale ţării, femeile fac un colăcel, îl rup în patru şi le arunca spre cele patru puncte cardinale. Ba mai mult, în alte regiuni ale ţării, femeile se dezbrăca şi aleargă aşa în jurul casei, de trei ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara, ca să ţină duhurile şi spiritele rele departe.

Trebuie să se facă pomană pentru cei care nu au murit natural, coliva făcută se păstrează şi se da la păsări, atunci când acestea sunt bolnave.