Varujan Vosganian, SALVAT de colegi. SCUZA PNL: La el a fost un conflict cu Traian Băsescu

Varujan Vosganian a scăpat de urmărirea penală, plenul Senatului respingând cererea formulată în acest sens de DIICOT. Liberalii, care au fluturat în ultima vreme ideea că nu se opun justiţiei, au găsit însă o scuză. Deputatul PMl Mihăiţă Calimente a explicat că Vosganian a ajuns în această situaţie din cauza unui conflict cu Traian Băsescu.
Ionela Marcu
12 feb. 2015, 13:06
Varujan Vosganian, SALVAT de colegi. SCUZA PNL: La el a fost un conflict cu Traian Băsescu

Mihăiţă Calimente a fost întrebat cum vede decizia Senatului de a respinge solicitarea DIICOT în cazul începerii urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian.

„Mie mi se pare că ceea ce i s-a întâmplat domnului Varujan Vosganian a fost în urma unui conflict pe care l-a avut cu Traian Băsescu, şi eu îmi aduc aminte acea poveste. Ori, a fi trimis în judecată în calitate de ministru pe un act pe care l-ai emis ca ministru, nu pe un abuz, nu pe un lucru făcut ascuns, deci pe un act oficial care a trecut prin Guvern, care a fost discutat în Guvern, care a fost aprobat în Guvern, pe acel act există semnăturile mai multor miniştri. Ori a judeca un ministru pe intenţie mi se pare aberant, pentru că înseamnă că orice ministru poate fi chemat la DNA şi trimis în judecată pentru orice act administrativ pe care îl emite”, a răspuns Calimente, citat de Mediafax.

Deputatului PNL i s-a precizat că în cazul lui Vosganian nu era vorba de trimiterea în judecată, ci de posibilitatea începerii urmăririi penale, iar finalitatea viza decizia unei instanţe asupra acuzaţiilor procurorilor.

CITEŞTE ŞI Senatul a decis: Varujan Vosganian SCAPĂ de urmărirea penală. Ion Ariton poate fi URMĂRIT PENAL

„Păi atunci înseamnă că justiţia începe să guverneze România şi aici cred că a făcut referire chiar şi preşedintele Klaus Iohannis, când a spus că justiţia nu trebuie să fie o superputere în stat. Pentru că oportunitatea unui act de guvernare nu trebuie să-l constate justiţia, ci Guvernul”, a mai afirmat Calimente.

El a fost întrebat cum îşi explică această poziţie de vreme ce PNL decisese că va pleda pentru încuviinţarea tuturor solicitărilor procurorilor adresate Parlamentului.

„Atunci când există acuzaţii de corupţie, de alte lucruri foarte grave. Ori a judeca un ministru pe oportunitate… Vreau să vă spun că facilităţi fiscale pentru anumite companii sau sectoare de activitate orice ţară din lumea asta face. Dacă nu ar fi făcut acest lucru şi Franţa şi Italia poate Fiat sau Renault nu ar mai fi existat demult„, a declarat deputatul PNL.

Calimente a mai fost întrebat dacă nu este, totuşi, atributul instanţei de judecată să decidă.

„Să guverneze, nu. Aici e act de guvernare”, a mai replicat deputatul PNL.

Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate.

Votul a fost secret, cu bile.

Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost adresată Senatului României în cadrul Dosarului 146/D/P/2010. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat, în 2 februarie, procurorului general al României să ceară Senatului avizarea cererii de urmărire penală pe numele lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, sub aspectul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Celebrul sportiv s-a căsătorit în mare secret. Cine este femeia cu care a ajuns la altar
Capital.ro
Lista de plată la bloc. Doar asociația de proprietari are acest drept. Proprietarii de apartamente au interzis
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Trecerea la ora de vară crește riscul de AVC și infarct! Avertismentul unui doctor începând de duminică, 28 martie
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj