TRAGEDIE în Dâmboviţa. Trei copii au căzut în haznaua şcolii. O fetiţă a murit VIDEO

Trei elevi au căzut în haznaua şcolii din satul Viişoara, judeţul Dâmboviţa. O fetiţă de 8 ani a murit. Directoarea şcolii este şi învăţătoarea celor trei fetiţe. Parchetul Judecătoriei Târgovişte a început urmărirea penală în acest caz.
Romania TV
12 mart. 2012, 09:01
TRAGEDIE în Dâmboviţa. Trei copii au căzut în haznaua şcolii. O fetiţă a murit VIDEO

Trei fetiţe au căzut în fosa septică din curtea şcolii, luni dimineaţă. Din primele informaţii reiese că o placă de beton a cedat sub greutatea copiilor.

Echipa de intervenţie a reuşit să le scoată pe cele trei eleve. Una dintre fetiţe a decedat, celelalte două se află în afara oricărui pericol.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Eduard Ţelea, a declarat că pompierii sosiţi la faţa locului i-au găsit pe doi dintre copii, care fuseseră scoşi de către personalul şcolii. Cei doi copii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost luaţi acasă de către părinţi, potrivit Mediafax. Cel de-al treilea copil, o fetiţă de 8 ani, a fost scos decedat de către pompieri.

La rândul său, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa, Sorin Ion, a declarat că incidentul s-a petrecut în timpul unei pauze, când cei trei copii se jucau sărind pe plăcile din beton care acopereau fosa septică din curtea şcolii.

El a mai spus că a ajuns la şcoala din Viişoara pentru a discuta cu directoarea unităţii, însă acesteia i s-a făcut rău, fiind dusă la spital.

Lipsa fetiţei care a murit, constată târziu

Şeful ISJ Dâmboviţa a precizat că vor fi verificate toate procedurile interne ale şcolii, pentru a se stabili cine este responsabil de producerea acestui incident, relatează Mediafax.

„Locul unde era haznaua trebuia împrejmuit. Erau trei plăci de beton care erau sprijinite pe o muchie de beton cu o suprafaţă îngustă. Două plăci au cedat, una a rămas. Grupurile sanitare sunt construite din 2002, iar împrejmuirea revine autorităţilor locale. Poate că elevii ar fi trebuit să fie supravegheaţi mai bine de profesorul de serviciu şi de învăţătoare. Vom lua măsuri absolut drastice. Sunt două aspecte: odată supravegherea copiilor, apoi securizarea locului”, a declarat Sorin Ion.

El a precizat că directoarea şcolii este şi învăţătoarea celor trei fetiţe.

Primele date ale anchetelor declanşate în cazul incidentului petrecut la şcoala din satul dâmboviţean Viişoara arată că lipsa fetiţei decedate a fost constatată de cadrele didactice după ce ceilalţi doi copii au fost salvaţi şi au fost reîncepute cursurile.

Parchetul Judecătoriei Târgovişte a început urmărirea penală în acest caz

„Procurorul care va exercita supravegherea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu va dispune efectuarea de cercetări, inclusiv cu privire la modalitatea de autorizare din punct de vedere sanitar a unităţii de învăţământ”, a precizat Biroul de presă al Ministerului Public.

Tatăl unui elev care învaţă la aceeaşi şcoalăm susţine că, în urmă cu două luni ar fi spus, atât conducerii şcolii, cât şi celor din Primărie cât de periculoasă e toaleta unităţii de învăţământ, dar i s-a răspuns că nu sunt fonduri pentur remedierea deficienţelor.

Primăria, care administrează şcoala şi tot ce înseamnă lucrări, dă vina pe conducerea unităţii de învăţământ şi spune că, dacă ar fi primit o sesizare, ar fi intervenit.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Fostul mare sportiv îl spulberă pe Ilie Năstase: „Românii îi plătesc pensie de 6.800 de euro lunar! Tăiem de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
Capital.ro
FMI avertizează asupra riscurilor economice globale. Guvernele, îndemnate să păstreze stabilitatea fiscală și să se pregătească pentru noi șocuri
Playtech.ro
Cât costă să întreții o mașină veche de 10 ani în 2026. Cheltuielile pe care mulți șoferi nu le pun în calcul
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
A auzit ce a spus Radu Naum despre Zlatan Ibrahimovic și a răbufnit: ”O mizerie! Ia bani de la televiziunea aia, de asta a zis-o”
MediaFlux
Finanțare de 50.000 de euro de la AFIR. Cum pot obține românii acest sprijin financiar
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România