Preţul dizidenţei lui Cătălin Ivan în PSD: Zero activitate în Parlamentul European

Europarlamentarul Cătălin Ivan, una dintre vocile care s-au exprimat recent împotriva conducerii PSD, pare să-și fi concentrat toate eforturile către candidatura la șefia partidului. Cel puțin așa indică statisticile de la Parlamentul European.
Romania TV
13 feb. 2015, 10:30
Preţul dizidenţei lui Cătălin Ivan în PSD: Zero activitate în Parlamentul European

Pierzând funcția de președinte al PSD Sector 1, cât și pe cea de purtător de cuvânt al partidului, singura poziție ocupată în prezent de Cătălin Ivan este cea de europarlamentar PSD – un capitol la care Cătălin Ivan nu excelează deloc, potrivit platformei de monitorizare VoteWatch.

Astfel, eurodeputatul social-democrat se situează pe locul 743 din 751 în ceea ce privește prezența la lucrările Parlamentului European, având zero rapoarte, întrebări parlamentare, rezoluții sau declarații scrise. În cele peste șapte luni de activitate, Cătălin Ivan a amendat doar 4 rapoarte și a depus un singur discurs în variantă scrisă.

Cătălin Ivan a susținut că, fiind membru supleant în Comisia de control bugetar, acuzațiile care i s-au adus legate de inactivitatea sa în acest domeniu nu se susțin. Însă, conform regulamentului Parlamentului European, un membru supleant în comisiile din PE poate avea rapoarte, poate depune amendamente, poate să își exprime opinia și are toate atribuțiile unui membru plin, cu excepția că nu poate vota dacă nu este în postura de a înlocui un alt membru.

Pe durata mandatului trecut, Cătălin Ivan a fost printre cei mai activi europarlamentari ai PSD, remarcându-se inclusiv prin activitățile sale ca fost lider al delegației partidului în Parlamentul European.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Dedeman majorează salariile angajaților din Grecia. Produsele românești vor avea prioritate în cele 17 magazine
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat