Elena Udrea, în faţa judecătorilor: Dorin Cocoş avea o relaţie cu altă femeie înainte de divorţ

Elena Udrea şi-a compromis fostul soţ în faţa judecătorilor de la Înalta Curte. Potrivit motivării de arestare preventivă, în sala de judecată, Elena Udrea a povestit că se certa groaznic cu Dorin Cocoş şi că acesta o avea o relaţie stabilă cu altă femeie înainte ca ei să divorţeze. 
Marius Neagu
14 feb. 2015, 10:46
Elena Udrea, în faţa judecătorilor: Dorin Cocoş avea o relaţie cu altă femeie înainte de divorţ

În motivarea arestării, Elena Udrea a declarat că momentul întocmirii declaraţiei de avere era unul dramatic. Ea şi fostul soţ aveau zile în şir de certuri întrucât Dorin Cocoş nu avea obligaţia legală să o facă şi nu voia să o ajute.

„În continuare, a arătat că momentul întocmirii declaraţiei de avere era dramatic, când, datorită obligaţiei de a declara bunurile soţului, bunurile comune şi bunurile personale, aveau zile întregi de certuri, întrucât fostul soţ nu avea vreo obligaţie legală să o facă şi nici nu vroia să o facă. A arătat că modalitatea concretă în care completa declaraţia de avere consta în aceea că lua legătura cu contabila fostului soţ”, se arată în motivarea instanţei.

Elena Udrea a dezvăluit şi că ştia de relaţia extraconjugală a soţului cu doi ani înainte de divorţ.

„A mai arătat că fostul soţ avea o relaţie stabilă cu doi ani înainte de divorţul, din anul 2013 şi că s-a şi căsătorit la doar două luni după divorţ, astfel că nu avea tipul de relaţie în care îşi spuneau ce făceau în timpul zilei. De asemenea, a învederat că nu ştia unde se duce în vacanţă fostul soţ şi nici nu-i spunea ce afaceri face”, notează instanţa în motivare din declaraţia dată de Udrea la judecarea propunerii de arestare.

VEZI ŞI Ultimele cuvinte pe care Elena Udrea le-a scris în jurnal

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în dosarul Microsoft. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că Elena Udrea trebuie să stea după gratii până pe 12 martie. Decizia a fost imediată contestată de fostul ministru al Turismului. După anunţarea deciziei Instanţei, Elena Udrea a revenit în celula de la arestul Poliţiei Capitalei. Elena Udrea a transmis şi un mesaj pe Facebook, după arestarea sa pentru 30 de zile, spunând că are încredere că, în urma apelului, această măsură va fi ridicată, „probabil, luni”.

CITEŞTE ŞI Elena Udrea, pe Facebook din arest, îi arată cu degetul pe trei foşti colegi din Guvernul şi PDL

Elena Udrea a fost arestată, miercuri de instanţa supremă, în dosarul Microsoft.

Udrea este acuzată, în dosarul Microsoft, de trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro -, precum şi de spălare de bani.

Fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş este acuzat în acest dosar că ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică Claudiu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societăţii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunţ la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoş prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.

La rândul său, Dinu Pescariu a denunţat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro „pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Stadionul de la Campionatul Mondial din 2026 care se ”scufundă”. Ce se întâmplă, de fapt, cu arena din Mexic
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită mamă: Felicitări, iubita mea, Eva! Sunt atât mândra de tine!
Playtech.ro
Vecinii care dau muzica tare riscă amenzi uriașe. Noile sancțiuni ajung la 12.000 de lei
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi