Negocierile între Grecia şi zona euro au EŞUAT: Atena a primit ULTIMATUM

Negocierile între zona euro și Atena au fost întrerupte brusc luni la Bruxelles și creditorii Greciei i-au dat o săptămână pentru a accepta extinderea programului de ajutor financiar actual.
Filip Stan
16 feb. 2015, 20:13
Negocierile între Grecia şi zona euro au EŞUAT: Atena a primit ULTIMATUM

Este „foarte clar că următorul pas trebuie să vină din partea autorităților elene. Având în vedere calendarul, putem folosi această săptămână, dar asta este aproape tot”, a declarat într-o conferință de presă președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, după întreruperea bruscă a negocierilor luni seară, în urma refuzului Greciei de a accepta prelungirea programului, potrivit Agerpres. El a evocat posibilitatea unei noi reuniuni excepționale a celor 19 miniștri de finanțe din zona euro vineri.

Atena a respins luni o propunere a zonei euro considerată „absurdă” și „inacceptabilă”, estimând că „în aceste condiții, nu poate exista un acord” cu cei 18 parteneri, a declarat o sursă guvernamentală.

O jumătate de oră mai târziu, reuniunea miniștrilor de finanțe a fost întreruptă la Bruxelles.

Citeşte şi Atena refuză să ia în calcul o ieşire din zona euro

Dijsselboem a mai afirmat că „extinderea” programului actual, care se termină la sfârșitul lunii februarie, „ar permite grecilor să folosească flexibilitatea” permisă în acest plan, informează Agerpres.

„Guvernul grec trebuie să se angajeze asupra faptului că acceptă elementele principale ale programului”, a insistat el, în timp ce noul guvern al stângii radicale a făcut campanie din refuzul acestui program.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
Surpriză înainte de ML Vitebsk – Universitatea Craiova! Și-au prezentat noul transfer chiar în Ungaria
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă locul de muncă. Angajații economisesc o zi de lucru pe săptămână
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca electrician sau instalator pentru pensie completă. Ce beneficii ai dacă ai lucrat în condiții deosebite
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bărbat găsit fără suflare într-o pădure din Brăila! O rudă a fost cea care a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?