Ion Cristoiu, despre ELENA UDREA: Totul e o campanie de imagine. Dacă era condamnată, ar fi pierdut PARIUL

Jurnalistul Ion Cristoiu consideră că tot ceea ce a spus și a făcut Elena Udrea în această perioadă "a stat sub semnul unei campanii profesioniste de imagine". Cristoiu crede că Udrea este o vedetă şi nu un politician şi spune că, în cazul în care era condamnată de ÎCCJ, fostul ministru "ar fi pierdut pariul: Cel de a juca cu brio rolul neînfricatei în fața călăilor".
Ionela Marcu
18 feb. 2015, 09:55
Ion Cristoiu, despre ELENA UDREA: Totul e o campanie de imagine. Dacă era condamnată, ar fi pierdut PARIUL

Ion Cristoiu scrie, pe blogul personal, că Elena Udrea „nu duce o bătălie juridică și, cu atît mai puțin, o bătălie de culise pentru a scăpa de dosare”.

Jurnalistul crede că totul este o campanie de imagine, iar „singura lovitură cumplită care i se poate da Elenei Udrea e să nu se mai vorbească despre ea!”

Citeşte şi: Ion Cristoiu, noi detalii despre JURNALUL ELENEI UDREA

„În mai multe rînduri am ținut să avertizez că Elena Udrea nu duce o bătălie juridică și, cu atît mai puțin, o bătălie de culise pentru a scăpa de dosare.

Dacă ar fi așa, după anunțarea deciziei de punere sub control judiciar, Elena Udrea ar fi trebuit să se resemneze la clișeele care se declară în astfel de împrejurări de către politicieni sub semnul lui political corectly: mă supun Justiței indepedente, o să mă apăr la tribunal și nu în presă, bla-bla-bla.

Elena Udrea a procedat exact pe dos. De cum a primit decizia de la DNA a și anunțat că va da în gît intrigile care stau la temelia anchetării de către procurori.
Mai mult ea, a depus un Denunț la DNA împotriva lui Florian Coldea.

Spovedaniile sale în presă, Jurnalul (pe care l-am citit), denunțul chiar, nu oferă nici jurnalistului, nici magistratului acele date concrete precise, indispensabile unei investigații.

Tot ceea ce a spus și a făcut Elena Udrea în această perioadă a stat sub semnul unei campanii profesioniste de imagine.

Dușmanii spun că Traian Băsescu e cel care o conduce din umbră. Eu însă, care i-am luat Elenei Udrea multe interviuri, care am comentat aproape toate aparițiile sale mediatice, cred că Elena Udrea și-a pus la cale singură toate acțiunile. Nu exclud să-l fi consultat pe Traian Băsescu, dar e greu de presupus că toate faptele și vorbele sunt ale unei actrițe proaste copleșite de personalitatea regizorului. Și chiar dacă Traian Băsescu ar învăța-o ce să facă, e greu de crezut că prestația ei în Parlament, la ieșirea în cătușe de la DNA,  în  arest, a fost o simplă concretizare a unor indicații regizorale.

Citeşte şi: SCENARIUL lui Ion Cristoiu: Victor Ponta va fi până-n 2016 nu numai premierul, dar şi preşedintele României

După cum am mai spus, Elena Udrea e mai degrabă o vedetă decît un politician. Ca orice vedetă autentică, ea nu poate trăi dacă nu e în prim plan, dacă nu se discută despre ea, dacă nu face rating. (…)

Sunt sigur că înainte de a merge la DNA, știind că va fi reținută, Elena Udrea a pierdut timp gîndindu-se ce să-și pună ca să i se asorteze cu cătușele.

Dacă era condamnată de ÎCCJ, Elena Udrea ar fi pierdut pariul: Cel de a juca cu brio rolul neînfricatei în fața călăilor.

În prostia sa dictată de credința că se adresează unui popor de ofițeri acoperiți, după darea în gît a Codruței Kovesi prin publicarea denunțului, DNA a trimis la Parlament o nouă cerere de arestare preventivă.

Indiferent că Elena Udrea va scăpa sau nu în Justiție de o nouă arestare preventivă, în planul imaginii victoria ei apare deja sigură. Dușmanii ei  nu-și dau seama că singura lovitură cumplită care i se poate da Elenei Udrea e să nu se mai vorbească despre ea”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT