ELENA UDREA a primit un nou aviz pentru ARESTARE şi urmărire penală în Dosarul Gala Bute

Elena Udrea va ajunge din nou în plenul Camerei Deputaţilor care va trebui să decidă dacă dă undă verde cererilor DNA de arestare preventivă şi urmărire penală a deputatului în Dosarul Gala Bute. Comisia Juridică a dat, miercuri, aviz pozitiv pentru cele două solicitări ale procurorilor. Plenul ar urma să se întrunească luni, iar Elena Udrea a anunţat că va veni în faţa deputaţilor pentru a îşi susţine punctul de vedere. 
Iulian Tudor
18 feb. 2015, 12:48
ELENA UDREA a primit un nou aviz pentru ARESTARE şi urmărire penală în Dosarul Gala Bute

Deputații din Comisia Juridică au avizat, miercuri, cererile DNA de începere a urmăririi penale față de Elena Udrea, pentru trei noi infracţiuni de luare de mită, dar şi pentru arestarea preventivă,  în dosarul „Gala Bute”.

Pentru urmărirea penală, s-au înregistrat  23 de voturi „pentru” și 2 abțineri.

În cazul cererii de arestare, votul a fost 16 voturi „pentru”, 4 „împotrivă”, 2 voturi au fost nule, iar trei deputaţi s-au abţinut.

„În cazul cererii pentru începerea urmăririi penale, au fost prezenți 25 de deputați, au fost 23 de voturi pentru și două abțineri. Pentru cererea privind arestarea doamnei Elena Udrea au fost tot 25 de deputați prezenți, 16 au votat pentru, 3 s-au abținut, 4 au votat împotrivă și au fost și două voturi anulate, practic au fost două voturi neutilizate, nu a încercuit niciuna dintre variante”, a declarat Bogdan Ciucă, la finalul ședinței Comisiei juridice.

La ședința comisiei nu a fost prezentă Elena Udrea, în schimb a fost avocatul acesteia, Marius Striblea.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a luat în discuție, miercuri, noile cereri DNA privind începerea urmăririi penale și arestarea preventivă în cazul Elenei Udrea, în dosarul Gala Bute. 

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA, audiată mai bine de patru ore la DNA. A ieşit fără cătuşe

Deşi programată să înceapă la ora 11.30, şedinţa Comisiei Juridice a fost amânată pentru ora 13.30. Deputaţii jurişti au decis să o aştepte pe Udrea să vină să-şi spună punctul de vedere, aceasta aflându-se la DNA, pentru a fi audiată în cazul denunţului făcut împotriva lui Florian Coldea. După ce a ieşit de la DNA, Udrea a anunţat că nu merge astăzi la Paralment, dar va fi prezentă la şedinţa de plen.

Magistrații ICCJ au înlocuit, marți, măsura arestului prevenitiv cu arestul la domiciliu în cazul fostului ministru.

Judecătorii au impus Elenei Udrea mai multe obligații, printre care: să nu comunice cu Dorin Cocoș, Dinu Pescariu, Ana Maria Topoliceanu sau cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect; să nu comunice informații referitoare la acuzația penală presei sau prin rețelele de socializare.

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA nu a mers la Comisia Juridică, însă se va apăra în PLEN

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de deputatul Elena Udrea, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT); ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, pentru săvârșirea infracțiunilor sus menționate”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
În decembrie ’89, Nicolae Ceaușescu creștea salariile la presiunea mulțimii: ”Vă mai dau 100 de lei”. Cât ar valora azi suma promisă românilor de fostul dictator
Capital.ro
Reguli la bloc, 2025. Funcția care nu există în legea asociațiilor de proprietari. Nu are putere de decizie individuală
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde