Sesiunea de vot final pe moţiunea simplă iniţiată de PNL va avea loc miercurea viitoare

Moțiunea simplă "PSD guvernează la negru - Totul pentru PSD, nimic pentru cetățean", inițiată de PNL și adresată ministrului Muncii, Rovana Plumb, a fost dezbătută miercuri în plenul Camerei Deputaților, urmând ca sesiunea de vot final să aibă loc miercurea viitoare.
Iulian Tudor
18 feb. 2015, 18:14
Sesiunea de vot final pe moţiunea simplă iniţiată de PNL va avea loc miercurea viitoare

Moțiunea a fost depusă săptămâna trecută de liberali, tematica acesteia vizând desființarea, prin OUG 86/2014, a Inspecției Muncii și a Agenției de Plăți și Inspecție Socială, în locul acestora urmând să fie formată, prin comasare, Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, în plenul Camerei, că afirmațiile semnatarilor sunt nefondate, adăugând că moțiunea „nu are obiect” pentru că Inspecția Muncii și Agenția de Plăți și Inspecție Socială nu se desființează.

Ea a menționat că această reorganizare înseamnă întărirea capacității de control și conferirea unei autorități sporite inspectorilor care vor avea atribuții și drepturi mult mai bine conturate pentru exercitarea funcției. Angajații din instituțiile supuse procesului de reorganizare nu își pierd locurile de muncă, a punctat Rovana Plumb.

Ministrul a precizat totodată că va ține seama „cu toată seriozitatea” de acele propuneri care au fost făcute în plenul Parlamentului.

În intervenția sa, deputatul PP-DD Liliana Mincă a spus că moțiunea PNL este total „neserioasă”.

„Ar trebui să ne uităm și să vedem câți din semnatarii acestei moțiuni — 113 — sunt prezenți astăzi în sală. (…) Vreți doar să faceți exerciții de imagine de aici, de la tribuna Parlamentului, exerciții de imagine pe televizor, dar demersurile dumneavoastră sunt egale cu zero, din punctul nostru de vedere. (…) Aș fi vrut din partea dumneavoastră să văd o moțiune simplă, adresată ministrului Muncii, și v-am fi semnat-o, și v-am fi votat-o, dacă era legată de majorarea alocației de stat pentru toți copiii din România”, a afirmat Mincă.

Deputatul UDMR Karoly Kerekes a declarat, la rândul său, că „nicio reglementare nu va rezolva problema independenței reale a activității de inspecție a muncii dacă nu va exista voința politică pentru garantarea acesteia”.

„Semnatarii moțiunii pretind că este nevoie de o instituție a protecției muncii independentă, a cărei funcționare să fie reglementată în continuare prin lege organică. Noi suntem de acord cu acest principiu, cu o completare: inspecția muncii să fie independentă de influențe politice. Din păcate, inițiatorii moțiunii nu acest tip de independență a sferei de activitate îl vor, ci numai independența instituțională a Inspecției Muncii de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Adică, se împotrivesc comasării. Însă nicio reglementare nu va rezolva problema independenței reale a activității de inspecție a muncii dacă nu va exista voința politică pentru garantarea acesteia”, a precizat deputatul UDMR.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT