Planetele Venus şi Jupiter se aliniază. Află când este vizibil fenomenul VIDEO

Venus şi Jupiter, cele două planete cele mai strălucitoare din sistemul solar, apar pe cer una lângă alta în cursul acestei săptămâni, într-o aliniere rară care va dura până la sfârşitul lui martie, potrivit astronomilor.
Romania TV
13 mart. 2012, 07:32
Planetele Venus şi Jupiter se aliniază. Află când este vizibil fenomenul VIDEO

Cele două planete se găsesc de duminică seară la trei grade una de cealaltă, ca urmare a unui efect de perspectivă, şi vor rămâne aşa până pe 15 martie, când vor începe să se depărteze, arată revista americană Astronomy, potrivit Agerpres.

Venus se află în partea dreaptă a planetei Jupiter şi este de circa 10 ori mai strălucitoare. Cele două planete se află în realitate la mare distanţă una de alta. Venus se găseşte pe 13 martie la 120 milioane de km de Terra, iar Jupiter, la 840 km.

O asemenea aliniere are loc o dată la 13 luni, însă de această dată este, se pare, o ‘întâlnire’ foarte spectaculoasă, care nu va mai fi văzută în emisfera nordică ani buni, au explicat astronomii, citaţi de site-ul Space.com, precizând că acest spectacol va dura câteva săptămâni. Venus şi Jupiter urmează să strălucească joi seară timp de patru ore după asfinţitul soarelui, fenomen vizibil la latitudinile din mijlocul emisferei nordice.

În acelaşi timp şi cu circa 180 de grade mai departe spre est, Marte, planeta roşie, va străluci mult mai mult ca de obicei.

Spre sfârşitul lunii, pe 24, 25 şi 26 martie, semiluna se va alătura alinierii planetare Venus – Jupiter, fiind vizibilă în compania celor două planete.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Kennedy Boateng, anunţ despre prelungirea contractului cu Dinamo: “Cei din club îmi ştiu valoarea! Iubesc să joc aici”
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Vine gerul cu adevărat! Prognoza meteo pentru Crăciun şi Revelion s-a schimbat, meteorologii au greşit
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un tânăr de 20 de ani, care mergea în vizită la bunica sa din Suceava, și-a pierdut viața după ce a intrat violent într-un autoturism
iamsport.ro
O nouă destinație pe harta Formulei 1! Toate detaliile despre cursa-surpriză anunțată
MediaFlux
Fierbere în Coaliție după moțiunea împotriva ministrului Mediului. Kelemen Hunor: ”Coaliția pare nefuncțională”
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde