SUA şi Iranul au INTERES COMUN să distrugă gruparea teroristă Stat Islamic

Statele Unite și Iranul au "un interes comun" să lupte împotriva grupării radicale sunnite Statul Islamic (SI), chiar dacă nu cooperează militar contra acestei organizații, a admis miercuri secretarul de stat american, John Kerry, citat de AFP, potrivit Agerpres. 
Filip Stan
26 feb. 2015, 07:23
SUA şi Iranul au INTERES COMUN să distrugă gruparea teroristă Stat Islamic

„Avem cel puțin un interes comun, însă nu cooperare”, a declarat John Kerry în fața unei comisii a Congresului american legat de lupta din Siria și Irak împotriva Statului Islamic, într-un moment în care Washingtonul și Teheranul sunt pe ultima linie dreaptă în negocierile privind programul nuclear iranian.

Statele Unite au recunoscut deja „rolul” pe care Iranul, putere șiită, îl joacă militar împotriva Statului Islamic, însă este pentru prima dată când o oficialitate americană de rang înalt vorbește explicit despre „un interes comun”. Iranul apreciază că securitatea Irakului este de o importanță vitală, jihadiștii din rândurile SI considerându-i pe șiiți ca eretici, potrivit Agerpres.

Șeful diplomației americane a petrecut două zile pline, marți și miercuri, pentru a prezenta prioritățile diplomației SUA, în primele rânduri ale acesteia aflându-se perspectiva unui acord internațional asupra controversatului program nuclear al Iranului, operațiunile militare ale coaliției internaționale contra SI în Siria și în Irak sau conflictul din Ucraina.

Legat de relațiile dintre Washington și Teheran, John Kerry a declarat: „Au făcut lucruri care ne ajută, cum este de exemplu să lupte contra SI, însă nu ne coordonăm cu ei, nu acționăm pentru aceasta și nu le-am cerut să facă asta”. Iranienii „sunt complet ostili SI și luptă și elimină membri ai SI de-a lungul frontierei cu Irakul, în apropierea Iranului și sunt profund îngrijorați cu privire la ce se va întâmpla în regiune”, a mai spus Kerry.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT