Directorul CIA i-a mulţumit lui George Maior pentru contribuţia la buna cooperare între CIA şi SRI

Directorul CIA, John Brennan, i-a mulţumit lui George Maior pentru contribuția sa la dezvoltarea cooperării între CIA și SRI în domeniul informaţiilor, se arată într-un comunicat transmis de fostul şef al Serviciului Român de Informaţii.
Romania TV
03 mart. 2015, 14:49
Directorul CIA i-a mulţumit lui George Maior pentru contribuţia la buna cooperare între CIA şi SRI

George Maior a fost contactat telefonic de către John Brennan, ocazie cu care directorul CIA” i-a multumit pentru cooperarea deosebită dezvoltată pe parcursul vremii între CIA și SRI în domeniul informațiilor” şi „a apreciat contribuția directorului Maior la consolidarea parteneriatului cu SUA în domeniul strategic al informațiilor în interesul securității naționale a ambelor state și al securității regionale și internaționale”, se arată în comunicatul transmis presei.
La rândul său, George Maior i-a mulțumit lui John Brennan pentru implicarea sa în evoluția relațiilor operative dintre cele
două servicii şi l-a asigurat pe directorul CIA că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu președintele României, Klaus Iohannis, cu primul-ministru, Victor Ponta, și cu noul director al SRI, Eduard Hellvig, speră că acest parteneriat va continua la nivelul calitativ informațional și operațional la care a ajuns și că acesta va constitui o prioritate pentru politica de securitate a României.
Totodată, George Maior a subliniat importanța cooperării dintre România și SUA, mai ales în actualul context strategic internațional și regional, extrem de complex și tensionat, se mai arată în comunicat.

 

 

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mitică Dragomir îi dă un sfat fiului lui Ilie Dumitrescu, căutat de Poliție după ce a fugit de la locul accidentului
Capital.ro
Se schimbă cărțile de identitate din octombrie. Statul care trece la buletinul electronic
Playtech.ro
Cât câștigi dacă deschizi o cafenea Five to go. Care este profitul mediu lunar. Câți bani scoți dacă vinzi 300 de cafele pe zi. Calcul complet
Adevarul
Scenariu de coșmar - Dronele din Polonia, doar o diversiune, România ar fi ținta reală. Șeful generalilor: „Acțiunea rușilor a fost deliberată”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Doliu în clanul Pian! Unul dintre lideri a murit subit în Penitenciarul Rahova
Cancan.ro
Nașul lui Irinel Columbeanu rupe tăcerea! De ce l-a lăsat pe fostul milionar de la Izvorani în azil fix în ziua debutului Irinei pe podium: 'E o
iamsport.ro
George Copos, acum 40 de ani. Fata de lângă el este vedetă TV și a rupt tăcerea: 'Aveam 20 de ani'
MediaFlux
NATO, în război cu Rusia! Moscova amenință după dronele rusești din România și Polonia
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Dacă te balonezi și elimini gaze de peste 25 de ori pe zi, mai ales împreună cu alte simptome, ar fi bine să știi ce înseamnă