Şeful FBI: Parteneriatul cu SRI este unul dintre cele mai bune pe care le avem în întreaga lume

Directorul FBI, James Comey, a fost marţi în vizită oficială în România. Şeful FBI a avut întâlniri cu Preşedintele României, Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta, cu şefii Serviciului Român de Informaţii şi cu ministrul de Interne. Directorul FBI a ţinut să specifice că Statele Unite doresc să întărească parteneriatul strategic cu România.
Romania TV
03 mart. 2015, 15:45
Şeful FBI: Parteneriatul cu SRI este unul dintre cele mai bune pe care le avem în întreaga lume

James Comey a venit în România marţi dimineaţă. Prima întâlnire a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, apoi a mers la Palatul Victoria unde a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta şi cu vicepremierul pentru securitate naţională, Gabriel Oprea.

Cu acest prilej au fost subliniate progresele în cadrul Parteneriatului strategic dintre România și SUA și excelenta cooperare dintre instituțiile de profil din țara noastră și FBI. Au fost discutate noi proiecte de lărgire a cooperării specifice bilaterale în noul context regional și al multiplicării amenințărilor de securitate globale.

„Întărirea aplicării legii este esențială pentru prevenirea acestor amenințări și în combaterea lor eficientă la nivel regional”, a subliniat Victor Ponta.

Directorul FBI a avut o discuţie şi cu noul şef al SRI, Eduard Hellvig, şi cu generalul Florian Coldea, prim-adjunctul Serviciului Român de Informaţii.

Directorul FBI l-a felicitat pe Eduard Hellvig pentru numirea în funcția de director al SRI și a ținut să adreseze mulțumiri speciale prim-adjunctului SRI, Florian Coldea, în contextul întâlnirii pe care cei doi au avut-o la Washington la începutul directoratului lui Comey, precum și adjuncților directorului SRI, Ion Grosu și Dumitru Cocoru.

„Aceasta este prima mea vizită la București de la preluarea funcției de director FBI, în toamna anului 2013. Predecesorul meu, Bob Mueller, a făcut ultima vizită la București în 2011. El a subliniat că țările noastre au o relație de colaborare esențială în lupta împotriva terorismului și infracționalității. Fără îndoială, acel lucru era adevărat atunci și a devenit chiar mai adevărat acum, pentru că parteneriatul nostru s-a dezvoltat în ultimii trei ani. (…) Sunt privilegiat să mă aflu aici pentru a sărbători unul dintre cele mai bune parteneriate pe care le are FBI-ul în întreaga lume”, a subliniat directorul FBI.

James Comey s-a referit în continuare la forța parteneriatului dintre FBI și SRI, punctând faptul că pentru ambele instituții combaterea criminalității cibernetice rămâne o prioritate de top.

„Criminalitatea informatică este una dintre prioritățile cheie ale FBI și știu că este și una dintre prioritățile cheie ale dumneavoastră. Infractorii care își desfășoară activitatea pe internet pot cauza pagube în întreaga lume, pentru că ne-am conectat în totalitate viețile la internet. (…) Este foarte important să colaborăm, să comprimăm lumea, așa cum fac infractorii, pentru a ne putea proteja cetățenii. Alături de colegii din România facem eforturi să identificăm și să aducem în fața justiției infractori cibernetici cunoscuți, vinovați de înșelarea a mii de persoane din toată lumea”, a mai declarat directorul FBI.

Comey a adăugat că o altă componentă importantă a colaborării FBI-SRI o reprezintă schimbul constant de informații privind „contraspionajul, lupta împotriva terorismul, a corupției și a criminalității organizată transnațională”.

„În 2013, eforturile noastre comune au dus la arestarea și extrădarea a doi români din SUA în România, sub acuzații de evaziune fiscală și spălare de bani. Sperăm să colaborăm mai mult în acest domeniu”, a afirmat directorul FBI.

Comey a adăugat că, totodată, „mulți ofițeri români s-au pregătit la Academia Internațională de Aplicare a Legii (ILEA) din Budapesta”.

„Anul trecut, 41 de ofițeri români au participat la cursuri despre activitățile de aplicare a legii, negociere în situații de criză și supraviețuire tactică și în mediul urban, în cadrul ILEA”, a arătat directorul FBI.

James Comey a spus spre finalul declarației sale că „schimbarea pe care a adus-o internetul în lumea noastră este infinit mai mare decât cea adusă de John Dillinger (spărgător de bănci american din anii ’30 — n.r.)”.

„Infracționalitatea cibernetică ne face pe toți vecini, pentru că amenințarea se propagă cu viteza luminii. Pentru a răspunde acesteia trebuie să comprimăm lumea și să devenim cu adevărat o comunitate globală de aplicare a legii”, a explicat directorul FBI.

Şi noul director al SRI Eduard Hellvig a reafirmat dorinţa serviciului de a continua şi întâri parteneriatul cu serviciile de informaţii din statele unite ale americii.

Cei doi directori au subliniat şi rolul pe care Serviciul Român de Informaţii îl joacă în securizarea informatică a Ucrainei şi în lupta cu cei care atacă infrastructurile critice din ţara vecină.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Corupția, o constantă a comunismului românesc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. Maestrul a decedat în urma unui stop cardiac. O voce inconfundabilă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Primele imagini de la înmormântarea lui Ion Cernea! Soțul Irinei Loghin este condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Momente dureroase la cimitirul Bellu, înainte ca fostul sportiv să fie dus la groapă
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa