RCS&RDS va licita pentru licenţele de telefonie şi vrea să devină operator 4G

RCS&RDS va participa la licitaţia pentru licenţele de telefonie mobilă pentru că vrea să furnizeze servicii telecom din generaţia a patra (4G), fiind interesat să cumpere licenţe pentru frecvenţele joase, de 800 şi 900 MHz, a declarat directorul de dezvoltare a operatorului, Valentin Popoviciu.
Romania TV
14 mart. 2012, 12:23
RCS&RDS va licita pentru licenţele de telefonie şi vrea să devină operator 4G

Operatorul deţine o licenţă 3G în banda de 2.100 MHz, câştigată la începutul anului 2007 şi valabilă 15 ani, pentru care a plătit 35 milioane de dolari.

„După ce vom studia documentele prezentate de ANCOM vom decide pentru ce licenţe vom licita. În mod sigur vrem să achiziţionăm licenţe pentru frecvenţele joase, de 800 şi 900 MHz. Probabil că vom licita şi pentru celelalte licenţe în benzile de 1.800 şi 2.600 MHz. Obiectivul nostru este să furnizăm clienţilor noştri servicii 4G”, a spus Popoviciu.

Autoritatea de reglementare în telecom, ANCOM, a anunţat, miercuri, că în jurul datei de 1 mai va fi publicat caietul de sarcini pentru cele 56 de licenţe de comunicaţii mobile în benzile de frecvenţe de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz.

Costul de pornire al tuturor licenţelor însumează 726,8 milioane de euro şi variază între 800.000 şi 40 milioane de euro, în funcţie de perioada de valabilitate, de 15 luni sau 15 ani.

Astfel, fiecare licenţă valabilă pe 15 ani din banda de 800 MHz va avea un preţ minim de 35 de milioane de euro, cele din banda de 900 MHz de 40 de milioane de euro, respectiv 10 milioane de euro pe bloc în banda de 1.800 MHz şi 4 milioane pe bloc pereche şi 3 milioane pe bloc în banda de 2.600 MHz.

Pentru blocurile de frecvenţe care vor fi alocate pe perioade de 15 luni valorile au fost stabilite la 3,4 milioane de euro în banda de 900 MHz şi 800.000 de euro în banda de 1.800 MHz.

Popoviciu spune că tarifele anunţate de ANCOM sunt mari. „Ar fi trebuit să fie mai reduse, să ţină cont de condiţile din România”, a spus Popoviciu.

El a adăugat că RCS&RDS a investit un miliard de dolari în dezvoltarea reţelelor companiei până în 2010. „Investiţiile au continuat şi acum cifra este mai mare”, a spus Popoviciu, fără să dea detalii.

Operatorul şi-a început activitatea în urmă cu 16 ani şi este prezent şi pe pieţele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, Serbia, Spania şi Italia.

RCS&RDS şi-a dezvoltat propria infrastructură de telecomunicaţii pe suport de fibră optică şi acoperă cu servicii de cablu TV, internet, telefonie fixă şi mobilă peste 200 oraşe din ţară.

Compania este controlată indirect de către omul de afaceri Zoltan Teszari.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat