Trei tineri implicaţi într-un accident, la Vaslui

Trei tineri din oraşul vasluian Negreşti au ajuns în stare gravă la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe DN 15 D Vaslui - Roman, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, una dintre maşini răsturnându-se în afara părţii carosabile.
Romania TV
07 nov. 2011, 17:26
Trei tineri implicaţi într-un accident, la Vaslui

Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor vasluieni, accidentul a avut loc în comuna vasluiană Zăpodeni, pe un sector de drum aflat în afara localităţii, după ce şoferul unei maşini înmatriculate în străinătate şi cu volanul pe partea dreaptă a încercat să depăşească un camion.

De fapt, susţin anchetatorii, şoferul, un tânăr în vârstă de 30 de ani, nu a mai reuşit să redreseze maşina şi, după ce a intrat pe contrasens, s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism, care circula regulamentar.

„În urma impactului, autoturismul înmatriculat în străinătate s-a răsturnat pe cupolă într-un şanţ de pe marginea drumului. Cei doi ocupanţi ai locurilor din faţă ale maşinii răsturnate, în vârstă de 30 şi 25 de ani, au suferit politraumatisme, în timp ce pasagerul de pe bancheta din spate, în vârstă de 23 de ani, a fost diagnosticat cu o fractură de femur. Pentru scoaterea victimelor, a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Toate cele trei persoane accidentate au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Adevărul despre plecarea lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova. Anunțul lui Mihai Rotaru
Capital.ro
Decizie la ÎCCJ privind vârsta de pensionare și serviciul militar. Ce trebuie să știe românii care au făcut armata
Playtech.ro
Cât câştigă o menajeră în Bucureşti. Salariul poate depăşi 10.000 de lei în anumite condiţii, în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din județul Alba a sfârșit strivită de un autoturism care s-a răsturnat. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Gigi Becali a vrut să intre în direct la Digi Sport, dar moderatorul l-a refuzat: ”Mi-a venit în cap că s-a terminat dacă îl bag!”
MediaFlux
Se modifică totul privind vechimea la pensie. Se plătește mai mult de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi