Facturile la gaz pentru familiile cu centrale de apartament, mai mari cu 65 la sută

Facturile la gaz pe luna februarie sunt cu 65 la sută mai mari faţă de luna anterioară pentru cele 16.000 de familii din Vaslui care folosesc ca sursă de încălzire centralele de apartament cu funcţionare pe gaze naturale, cauza fiind temperaturile extrem de scăzute din ultima lună de iarnă.
Romania TV
14 mart. 2012, 21:17
Facturile la gaz pentru familiile cu centrale de apartament, mai mari cu 65 la sută

Cele 16.000 de familii din municipiul Vaslui care-şi asigură confortul termic în apartamente cu centrale pe gaz vor avea de plătit facturi cu două treimi mai mari în februarie faţă de luna anterioară, fiind, de altfel, cele mai costuri cu încălzirea din această iarnă, potrivit Mediafax.

Astfel, pentru un apartament cu două camere, factura medie la gaz este de 220 lei, pentru trei camere ajunge la 330 lei, iar pentru patru camere costurile se ridică la 430 lei.

„Era de aşteptat ca facturile să fie cu 65 la sută mai mari faţă de luna ianuarie, în condiţiile în care, în 20 din cele 29 de zile din februarie, temperatura medie în Vaslui a fost de minus 10 grade Celsius. Însă, trebuie subliniat faptul că 20 la sută din facturi reprezintă apa caldă, având în vedere că apa din reţea care intră în centrale pentru a fi încălzită are doar câteva grade pe timpul iernii”, a declarat, miercuri, directorul SC Gaz-Est SA Vaslui, Adrian Tighici.

În municipiul Vaslui, din cele 18.500 de apartamente existente, 16.000 au centrale proprii cu funcţionare pe gaze naturale, 1.100 sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, restul având alte surse de încălzire.

În ceea ce-i priveşte pe cei racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, aceştia vor plăti în februarie, conform conducerii Termica SA Vaslui, cu 25 la sută mai mult faţă de ianuarie.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Cine este românca ce i-a picat cu tronc lui Jose Mourinho la București! Ioan Becali, dezvăluiri senzaționale despre cum l-a cunoscut pe antrenorul portughez 
Capital.ro
Lege la bloc. Obligație clară pentru proprietari. Se obține autorizație pentru bucătărie. Lipsa documentelor duce la sancțiuni
Playtech.ro
Cât câștigă un polițist în România în funcție de vechime. Sindicatul Europol critică noua lege a salarizării
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi