Lotus a lansat în România o maşină de 70.000 de euro

Una dintre cele mai exclusiviste mărci de automobile din lume a lansat joi şi în România noul model. Românii au făcut o lungă listă de aşteptare, deşi noul model Lotus are un preţ de peste 70.000 de euro.
Romania TV
15 mart. 2012, 13:29
Lotus a lansat în România o maşină de 70.000 de euro

Ministrul Economiei şi Comerţului din Marea Britanie a dezvelit modelul conceput special pentru vitezomani.

Noul Exige S are un motor V6 de 3.5 litri, supraalimentat, capabil să livreze o putere totală de 350 de cai, cu 35% mai mare decât cea regăsită pe vechiul Exige.

Bolidul, desemnat în toamna anului trecut, de mai multe reviste de specialitate din Europa, drept ‘Sportiva lunii octombrie’, se caracterizează prin performanţă, agilitate, manevrabilitate, control absolut, practic o experienţă pilotaj unică.

Lotus Exige S aduce noutăţi la exterior şi interior, iar graţie noilor elemente aerodinamice ale caroseriei maşina câştigă la capitolul performanţă.

Odată cu noul model, sunt disponibile în premieră două pachete de opţiuni pentru interior, respectiv Premium şi Premium Sport.

În cazul pachetului Premium, este vorba despre mai mult confort şi stil, în timp ce Premium Sport este adaptat pentru piloţii care doresc o maşină potrivită stilului lor sportiv.