Cum şi-a organizat Eusebiu Ştefănescu PROPRIA PETRECERE DE ADIO

Pe 3 mai 2014, când a împlinit 70 de ani, actorul Eusebiu Ştefănescu a dat o petrecere la care şi-a luat adio de la prieteni zâmbind şi ciocnind o cupă de şampanie. Ştia că are zilele numărate şi că depăşise până şi cele mai optimiste previziuni ale medicilor, însă şi-a acceptat moartea ca pe un nou început, ne-a mărturisit Ioan Chelaru, prietenul, vecinul şi colegul de scenă al lui Sebi.
Ionela Marcu
16 mart. 2015, 15:10
Cum şi-a organizat Eusebiu Ştefănescu PROPRIA PETRECERE DE ADIO

Renumit recitator de poezie şi prieten cu Nichita Stănescu, Eusebiu Ştefănescu a fost răpus, duminică, de cancer la Spitalul Militar, scrie ziarulring.ro. În anul 2013, a fost diagnosticat cu o tumoare la cap şi operat de trei ori, ultima dată în ianuarie 2014. „Tumoarea s-a dovedit a fi cancer. A făcut radioterapie, dar tumoarea s-a extins”, a precizat soţia actorului, Vali Ştefănescu.

Citeşte şi EUSEBIU STEFANESCU a murit. Declaraţii emoţionante ale colegilor

I s-au dat doar câteva luni de viaţă… „Speram într-o minune”

Pentru că a murit duminică, actorul Ioan Chelaru e convins că lui Sebi i-au fost iertate toate păcatele. „Am fost vecini ani de zile în str. Vasile Conta, stăteam uşă în uşă, iar balconul era comun. Petreceam seri de boemă şi avea o vorbă: «Ăla nu este actor/ Care n-are la picior/ O sticlă cu vinişor». Dar n-a sărit niciodată calul. Am fost şi colegi de cabină la Teatrul Mic. Penultima dată ne-am văzut în 2014, la aniversarea pe care şi-o sărbătorea anual cu mult fast. A fost ca un fel de rămas-bun. Toţi prietenii ştiau că zilele îi sunt numărate. A fost o petrecere de adio. Ultima dată ne-am întâlnit în vară, dar avea deja probleme şi nu l-am mai deranjat. Mai vobeam cu fiul şi cu soţia lui. Problema era gravă. I se dăduseră câteva luni de viaţă, a rezistat doi ani şi speram într-o minune. Acum 10 ani, era sănătos şi glumeam că vom fi vecini şi la Bellu”, a declarat actorul. 

Citeşte şi I-a scris un bilet profesorului ei ÎNAINTE SĂ MOARĂ. Mărturia SFÂŞIETOARE a unei actriţe din România

Regizorul Constantin Dicu: „Când recita, nu mai respira nimeni”

Şocat de moartea actorului, regizorul Constantin Dicu şi-a reamintit de liniştea care se lăsa în sală când Sebi apărea pe scenă: „Când recita, nu mai respira nimeni. L-am cunoscut îndeaproape şi am lucrat împreună în televiziune şi la radio. Era un tip cu o cultură vastă, cu o luciditate specială, un spirit de comedie şi, uneori, o incisivitate pe care nu te puteai supăra. A ştiut să fie discret, spre cinstea şi onoarea lui. Era un tip special ca fizionomie, avea o figură de teatru, de televiziune, iar vocea lui era extraordinară. Prin dispariţia lui, corpul marilor actori sărăceşte, iar galeria marilor recitatori, de asemenea. Colaborările cu el mi-au adus multe satisfacţii, dar, acum, şi o tristeţe de necuprins”.

Premiat la final de carieră

Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la TNB. A jucat în filme precum „Colierul de turcoaze”, „Ringul”, „Figuranţii”, „Liceenii Rock’n’Roll” şi şi-a împrumutat vocea în multe filme de animaţie. A fost profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Hyperion. În 2013 a fost numit Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti. Tot în 2013, a fost premiat de UCIN pentru întreaga activitate artistică şi universitară. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus azi, după ora 12.00, la Teatrul Mic, iar înmormântarea va avea loc mâine, la ora 13.30, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu.

DailyBusiness
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Primul transfer al Rapidului după succesul categoric cu Dinamo Kiev. „Are foarte multă forță”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE: Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia. Maia Sandu: Am așteptat mai multă implicare
Playtech.ro
Românii cu locuințe afectate de inundații sau furtuni pot cere despăgubiri. Unde trebuie anunțată paguba
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine este tânărul găsit fără suflare în apropierea unui lac din Iași! Avea doar 18 ani și dispăruse în urmă cu cinci zile
iamsport.ro
Decizia luată de Kopic în privința viitorului său, după ce a plecat de la Dinamo
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: „Europa de Est a îmbătrânit înainte să se îmbogățească”. Cum se mai pot salva sistemele de pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?