Merkel a anunţat că Occidentul pregăteşte noi SANCŢIUNI ce vor viza Rusia

Occidentul este gata pentru noi sancțiuni la adresa Rusiei, însă aceasta nu este un scop în sine, a declarat luni cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, în timpul unei conferințe de presă susținute la Berlin împreună cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, informează agenția de presă Tass, citată de Agerpres.
Alina Costache
16 mart. 2015, 15:48
Merkel a anunţat că Occidentul pregăteşte noi SANCŢIUNI ce vor viza Rusia

‘Suntem gata la noi sancțiuni. Acest lucru nu este un scop în sine. Noi nu dorim sancțiuni, însă dacă va fi necesar, suntem gata să le adoptăm’, a subliniat Merkel.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, luni, că Uniunea Europeană „trebuie să exercite presiuni asupra Rusiei, prin aceste sancţiuni internaţionale, până când guvernul de la Kiev va deţine controlul deplin asupra Ucrainei, scrie The Moscow Times.

‘Pentru a-i sprijini pe Merkel, Hollande și acordurile de la Minsk, este nevoie cel puțin să se mențină sancțiunile existente’, a declarat el pentru cotidianul francez Le Figaro în interviul publicat cu trei zile înainte de un summit european privind această problemă de la 19 și 20 martie la Bruxelles.

‘Dacă UE ar reduce dispozitivul în această vară, relația transatlantică ar intra într-un stadiu foarte critic’, a adăugat Tusk, la o săptămână după o vizită la Washington pe 9 martie.

Potrivit Angelei Merkel, ‘dacă vor fi încălcări brutale ale acordurilor de la Minsk, sancțiunile vor fi înăsprite’. ‘Însă acesta nu este punctul principal pentru noi. Scopul nostru îl constituie discuția politică pe marginea modului în care să fie aplicate acordurile de la Minsk’, a spus Merkel ulterior, răspunzând la întrebări ale jurnaliștilor. ‘Nu vreau să vorbesc despre adoptarea în continuare de sancțiuni, vreau să vorbesc despre aplicarea acordurilor de la Minsk‘, a subliniat cancelarul federal german.

Merkel a mai aspus că, pe lângă încetarea focului în sud-estul Ucrainei, este necesară posibilitatea livrării de ajutor umanitar în această zonă.

Citeşte şi Uniunea Europeană nu va prelungi sancţiunile pentru Rusia pentru că nu există unanimitate în cele 28 de state

‘Pe lângă încetarea focului și retragerea armamentului, este important să oferim posibilitatea pentru livrarea de ajutor umanitar. Atunci când retragerea armamentului va fi confirmată de OSCE, când regimul de încetare a focului va fi respectat peste tot, când va avea loc schimbul de prizonieri, atunci vom avea posibilități mai bune pentru a lucra la procesul politic’, a spus Merkel, subliniind că ‘la fel ca înainte, regimul total de încetare a focului nu a fost atins’, potrivit Agerpres.

Nu în ultimul rând, Merkel a declarat că, împreună cu Poroșenko, insistă asupra unei soluționări diplomatice a conflictului din Ucraina. ‘Insistăm asupra unei soluționări pașnice și diplomatice a conflictului. Noi doi (Merkel și Poroșenko) avem aceeași părere’, a spus cancelarul federal al Germaniei.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Arda Guler, devastat după eliminarea Turciei de la Cupa Mondială: „O, Doamne, de ce!?”. A început să vorbească singur
Capital.ro
Cei mai bogați fotbaliști de la CM 2026. Doi dintre ei au depășit pragul istoric
Playtech.ro
Apa care picură de la aerul condiționat te poate costa până la 5.000 de lei. Ce trebuie să știe proprietarii de apartamente
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?