Anunţ IMPORTANT pentru toţi şoferii: Cum se vor plăti amenzile de circulaţie

Mai mulţi senatori şi deputaţi au făcut o propunere legislativă pentru modificarea legii în ceea ce priveşte plata amenzilor rutiere. În momentul de faţă amenzile rutiere se plătesc fie agentului constatator, fie la administraţiile publice unde contravenientul are domiciliul, contravenţiile ce depăşesc 20 de puncte de amendă. Semnatarii propunerii legislative vor ca plata amenzilor de circulaţie să se poată face la CEC, indiferent de domiciliul sau reşedinţa contravenientului. 
Iulian Tudor
17 mart. 2015, 10:49
Anunţ IMPORTANT pentru toţi şoferii: Cum se vor plăti amenzile de circulaţie

Un nou proiect de lege iniţiat de deputatul PSD Marian Ghiveciu şi susţinut de un grup de parlamentari din majoritatea formaţiunilor politice,  ar putea simplifica viaţa şoferilor care încalcă CODUL RUTIER în afara localităţii de domiciliu. „Amenzile de circulaţie au devenit un coşmar pentru contravenienţi atunci când trebuie să le plătească”, se arată în expunerea senatorilor şi deputaţilor de modificare a legii. Iniţiatorii modificării legii au dat şi un exemplu concret în care un şofer este amendat la 400 de kilometri de casă şi nu poate achita jumătate din sumă în 48 de ore, pentru că CEC-ul nu îi primeşte banii deoarece nu are reşedinţa acolo. 

Citeşte şi Fiţi atenţi cu ce VITEZĂ circulaţi. Amenzile pot ajunge şi la ZECI de MII de EURO

Astfel, propunerea legislativă care este supusă spre dezbatere şi adoptare Parlamentului în procedură de urgenţă va permite plata amenzilor de circulaţie la orice filială a CEC-ului, indiferent de reşedinţa contravenientului. 

Citeşte şi Ce riscă şoferii care NU-şi plătesc amenzile rutiere

Amenzile de circulaţie mai pot fi plătite şi la ghişeul unic de trecere a frontierelor, precum şi online pe ghiseul.ro.  

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
El este românul care i-a uimit pe fanii lui Jordan: e titular lângă Lewandowski într-un meci oficial. „History made for the kid”. Video
Capital.ro
Guvernul pregătește noi reguli pentru trotinete și biciclete electrice. Utilizarea lor ar putea fi condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră 
Playtech.ro
Formează un număr mai mare de 508 mutând un singur băț. Testul care pare banal a devenit viral
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat