Simona Halep vs Carla Suarez Navarro, în sferturi la Indian Wells

Simona Halep vs Carla Suarez Navarro. Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, marți, după ce a dispus cu 6-4, 6-4 de Karolina Pliskova (Cehia/N. 14).
Alina Costache
18 mart. 2015, 04:27
Simona Halep vs Carla Suarez Navarro, în sferturi la Indian Wells

Simona Halep vs Carla Suarez Navarro la Indian Wells. Halep (23 ani), numărul trei mondial, a condus jocul și s-a impus după o oră și 17 minute, după ce o învinsese pe Pliskova și luna trecută, în finala turneului de la Dubai, cu 6-4, 7-6 (4).

Pliskova a câștigat primul ghem al meciului, Halep a egalat și apoi a preluat conducerea după primul său break (2-1). Pliskova a replicat imediat și a câștigat pe serviciul româncei, iar apoi a trecut în avantaj, cu 3-2. Halep a restabilit egalitatea (3-3), iar imediat a făcut un al doilea break, desprinzându-se apoi la 5-3. Cehoaica de 22 de ani (numărul 15 WTA) a redus din diferență, dar Halep a încheiat setul cu un as (6-4), în 33 de minute.

Pliskova a condus și în debutul setului secund, dar Simona, a treia favorită, și-a respectat statutul și a reușit un break, iar apoi s-a desprins la 3-1. Pliskova nu a cedat, și-a făcut serviciul, iar apoi a reușit egalarea după un ghem în care Simona a comis două duble greșeli (3-3). Jucătoarea constănțeană și-a revenit rapid, recuperând break-ul, iar apoi s-a desprins la 5-3, scor la care a avut iluzia că meciul s-a încheiat și și-a manifestat bucuria. Pliskova a putut doar să amâne deznodământul, pentru că Halep a încheiat setul cu 6-4 și meciul fără probleme.

Halep și-a asigurat un cec de 112.270 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie nr. 12, care a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de britanica Heather Watson, cu 7-6 (5), 3-6, 6-1.

Bilanțul întâlnirilor directe dintre Simona Halep și Carla Suarez (26 ani, 13 WTA) este de 5-4 pentru spaniolă. Simona a învins în 2012, în primul tur la Miami, cu 6-7 (5), 6-3, 6-3, și în primul tur la Tokyo, cu 6-2, 6-3, în 2013 în semifinale la s-Hertogenbosch, cu 6-3, 6-2, și la New Haven, în optimi, cu 3-6, 6-4, 6-1. Iberica a câștigat în 2010 la Barcelona, în primul tur, cu 6-4, 3-6, 6-3, în 2011 la US Open, în turul al doilea, cu 3-6, 6-2, 6-2, în 2012, din nou la Barcelona, cu 6-4, 6-1, în sferturi, în 2013, în primul tur la Roland Garros, cu 3-6, 6-2, 6-2, pentru ca anul trecut să profite de retragerea Simonei în optimi la Roma. 
Cele două au ratat confruntarea în Fed Cup, la Galați, luna trecută (3-2 pentru România), din cauza accidentării Carlei Suarez, care nu a evoluat în meciul respectiv.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
De ce l-a acuzat Reghecampf pe Iulian Călin de legături cu U Cluj. Cristi Balaj, verdict despre arbitraj: „Au fost greșeli”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT