Judecătorul care a luat 50.000 de euro mită, arestat pentru 29 de zile

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri, seara, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, sub acuzaţia de trafic de influenţă, respectiv că a primit 50.000 de euro, pentru a interveni în a fi soluţionat favorabil un proces.
Romania TV
16 mart. 2012, 17:20
Judecătorul care a luat 50.000 de euro mită, arestat pentru 29 de zile

Procurorii anticorupţie l-au reţinut, joi seara, pentru 24 de ore, pe vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban, în legătură cu o mită de 50.000 de euro, bani în schimbul cărora ar fi trebuit să rezolve favorabil un dosar.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac cercetări penale faţă de inculpatul Nicolae Cătălin Şerban, judecător – vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, pentru trafic de influenţă.

„Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: În luna februarie 2012, inculpatul Nicolae Cătălin Şerban, în calitatea menţionată, a pretins de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 60.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată ce avea spre soluţionare două dosare civile, ambele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora. Ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Şerban Nicolae Cătălin a primit, cu ajutorul soţiei sale, de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 50.000 de euro, bani ce fuseseră primiţi de acesta din urmă de la alte două persoane”, arată DNA într-un comunicat remis presei, joi seară.

Având în vedere calitatea de magistrat a inculpatului, la data de 15 martie 2012, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a judecătorului Nicolae Cătălin Şerban.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 15 martie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de învinuitul Iacob Chişărău – consilier judeţean PDL -, pentru trafic de influenţă.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat, joi, reţinerea, respectiv arestarea pereventivă a vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban, adus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru audiere.

Potrivit legii, reţinerea şi arestarea unui magistrat este luată în urma avizului pe care îl dă fie Secţia pentru judecători, fie cea pentru procurori a CSM.

Secţia pentru judecători a Consiliului a avizat reţinerea şi arestarea lui Şerban, urmând ca aceasta să fie audiat de procurorii anticorupţie şi să dispună în ceea ce îl priveşte.

Judecătorul Nicolae Cătălin Şerban este suspectat de fapte de corupţie într-un dosar în care apare şi numele şefului Poliţiei Moldova Nouă (Caraş-Severin), care ar fi fost intermediar, potrivit unor surse judiciare.

Cătălin Şerban, soţia acestuia şi Nicolae Sava, şeful Poliţiei Moldova Nouă, au fost audiaţi, în noaptea de miercuri spre joi, la DNA – Serviciul Teritorial Timişoara. La finalul audierilor, care au durat aproape cinci ore, soţia judecătorului, Ramona Şerban, şi şeful Poliţiei Moldova Nouă au fost lăsaţi în libertate, iar vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a fost adus la Bucureşti pentru audieri la DNA.

Alături de cei trei a fost audiat la DNA Timişoara şi omul de afaceri Iacob Chişărău, consilier judeţean PDL din 2008. El este vicepreşedinte al PDL Moldova Nouă şi secretarul filialei judeţene a partidului, iar între 1996- 2000 a fost primar al oraşului Moldova Nouă. Anul trecut, Chişărău a provocat, în localitatea timişeană Şag, un accident soldat cu moartea a trei tineri, mai spun sursele citate. La finalul audierilor, omul de afaceri a fost lăsat să plece.

Potrivit surselor judiciare citate, este vorba despre un dosar de luare de mită în valoare de 50.000 de euro, iar miercuri seară a avut loc un flagrant într-un apartament din centrul Timişoarei. În schimbul banilor, judecătorul ar fi urmat să intervină pentru o sentinţă favorabilă într-un dosar aflat pe rolul instanţelor timişene.

Iniţial, Cătălin Şerban ar fi cerut suma de 60.000 de euro, susţin surse din rândul anchetatorilor. Denunţătorul ar fi fost de acord şi s-a întâlnit la Naidăş cu şeful Poliţiei Moldova Nouă, comisarul Nicolae Sava, care ar fi preluat geanta cu bani şi ar fi adus-o la Timişoara.

Poliţistul, care a jucat rolul de intermediar, s-ar fi întâlnit, miercuri seară, la mall, cu soţia judecătorului, însă aceasta i-a cerut să meargă împreună într-un apartament din centrul Timişoarei unde să primească banii, care ar fi urmat să ajungă la vicepreşedintele Curţii de Apel. În geantă erau doar 50.000 de euro, nu 60.000 de euro, aşa cum fusese înţelegerea iniţială, spun sursele citate. Imediat dupa realizarea „tranzacţiei”, au apărut procurorii anticorupţie, însoţiţi de poliţişti.

Trei birouri notariale situate într-o clădire din Timişoara, din care unul al soţiei vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, au fost sigilate, joi, de către anchetatorii DNA, surse judiciare spunând că se presupune că acolo s-ar afla geanta cu cei 50.000 de euro care urmau să fie oferiţi ca mită judecătorului.

Nicolae Cătălin Şerban ocupă funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara de trei ani şi trei luni, aflându-se la al doilea mandat, pe care l-a obţinut în ianuarie, în urma unui concurs. Tot în urma unui concurs a ajuns şi la Curtea de Apel Timişoara, el fiind originar din judeţul Caraş-Severin. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Şerban deţine o casă, un teren, dar are şi un credit de 93.500 de euro.

Soţia judecătorului, Ramona Mihaela Şerban, a fost avocat din februarie 2007, în Baroul Timiş, iar în această calitate a obţinut din onorarii, în ultimul an fiscal, 8.900 de lei, precum şi 36.000 de lei din indemnizaţia pentru creşterea copilului. În noiembrie 2011, Ramona Şerban a fost admisă în Camera Notarilor Publici Timişoara.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Zodiile care dau lovitura până pe 21 iunie. Patru nativi au noroc în viață și în plan financiar
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Marele adevăr despre Elon Musk. Se droghează sau nu?
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Vârsta de pensionare în România trebuie schimbată pentru anumite categorii, consideră...
Capital.ro
Doliu în lumea muzicală. A murit un celebru artist. A lăsat în urmă o moștenire artistică de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Putin e scos din minți! Lovitura decisivă dată de UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei