Şeful CNAS dă în judecată Antena 3 pentru prejudicii de imagine

Lucian Duţă, şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a anunţat că va da în judecată televiziunea Antena 3. El susţine că postul duce o campanie împotriva lui, care îi afectează imaginea şi viaţa personală şi aduce prejudicii şi instituţiei pe care o conduce, notează agenţia Mediafax.
Romania TV
16 mart. 2012, 18:53
Şeful CNAS dă în judecată Antena 3 pentru prejudicii de imagine

În ediţia de joi seară a emisiunii „Sinteza zilei” realizată de Mihai Gâdea, la postul de televiziune Antena 3, moderatorul a prezentat „o schemă” prin care o firmă deţinută de Simona Duţă ar fi beneficiat de plăţi din partea CNAS. Moderatorul şi invitaţii au dezbătut apoi declaraţia de avere a lui Duţă, comparând-o cu cele anterioare în care existau menţiuni legate de fosta soţie a acestuia, Simona Duţă. Moderatorul a ţinut să precizeze că nu îi este clar dacă Lucian Duţă a divorţat de soţia sa ori a omis completarea rubricilor privind-o pe aceasta, dezbătând apoi şi acest aspect cu invitaţii din platou.

Într-o declaraţie pentru Mediafax, Lucian Duţă spune că a divorţat de soţia sa, Simona Duţă, în 2009, înainte să fi fost numit preşedinte al CNAS, şi că fosta lui soţie este administrator la o companie care efectuează servicii medicale oftalmologice, nu distribuie medicamente.

„Am divorţat în 2009 de Simona Duţă, înainte de numirea mea ca preşedinte al CNAS. Ca urmare a faptului că eram divorţat în momentul numirii în funcţia pe care o deţin, nu a existat obligaţia legală pentru ca fosta mea soţie să depună declaraţia de avere. În plus, Simona Duţă este medic oftalmolog şi deţine funcţia de administrator la o companie care se ocupă de efectuarea de servicii medicale oftalmologice, nu de distribuţia de medicamente”, a declarat preşedintele CNAS.

Duţă a anunţat că intenţionează să se adreseze instanţei. „Această campanie aduce prejudicii nu numai dreptului meu la imagine şi viaţă privată, dar afectează şi imaginea instituţiei pe care o conduc. Voi face toate demersurile privind acţionarea în justiţie a postului Antena 3”, a spus Duţă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT