Cazul ţepelor imobiliare: Opt persoane, reţinute în dosarul care îl vizează pe deputatul Boldea

Opt persoane, între care fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc, au fost reţinute de către procurorii DIICOT Galaţi, în dosarul care îl vizează pe deputatul Mihail Boldea care a fost audiat, vineri, în cazul privind îneşelăciunile cu terenuri din Galaţi.
Romania TV
17 mart. 2012, 07:37
Cazul ţepelor imobiliare: Opt persoane, reţinute în dosarul care îl vizează pe deputatul Boldea

Potrivit unor surse judiciare, cele opt persoane au primit ordonanaţe de reţinere pentru 24 de ore.

Cei opt sunt fostul membru al Comisiei de Arbitraj şi fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc, avocata Mihaela Bolboceanu, care făcea parte din cabinetul de avocatură al lui Mihai Boldea, Elena Petrea, secretara aceluiaşi birou, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr.

Aceştia urmează să fie prezentaţi, sâmbătă, Curţii de Apel Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au destructurat, vineri, un grup infracţional organizat, constituit din 22 de persoane, dintre care un deputat în Parlament, un avocat din cadrul Baroului Galaţi şi un fost arbitru al Curţii de Arbitraj Galaţi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, potrivit unui comunicat DIICOT.

Procurorii DIICOT au făcut 14 percheziţii domiciliare în municipiul Galaţi, în vederea identificării şi ridicării de mijloace de probă.

La sediul DIICOT au fost aduse 22 de persoane pentru audieri.

Potrivit procurorilor, membrii grupării identificau terenuri şi imobile situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.

„În acest scop, învinuiţii au folosit hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals”, potrivit sursei citate.

Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte un milion de euro, prin raportare la un număr de nouă imobile.

În sarcina unora dintre membrii grupării se mai reţine că au încercat să obţină suma de aproximativ cinci milioane de lei prin inducere în eroare şi folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat şi a unui bilet la ordin completat în fals.

Tot vineri, deputatul Mihail Boldea a fost audiat în acest dosar, la sediul DIICOT Galaţi.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat JamilaCuisine în 2024 din videoclipurile cu rețete
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Cum a ajuns Cristi Borcea să aibă afaceri de succes. Soția sa, Valentina Pelinel, a spus adevărul
Capital.ro
Numerarul pare sortit dispariției. Decizia UE privind banii pe card și cei digitali: Singura noastră adevărată soluție
Playtech.ro
Dezvăluirile martorilor tragediei de la Lisabona: “Era scăpat de sub control. S-a prăbușit ca o cutie de carton”. O fetiță de 3 ani a supraviețuit ca prin minune, tatăl ei a murit
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 4 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. 5,25 milioane de euro, premiul cel mare la Loto 6/49
Cancan.ro
Maria, tânăra torturată în Dubai, ar putea ajunge după gratii 😲 Ce s-a întâmplat după interviul în care a vorbit despre agresorii e
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
ANAF a intrat pe fir! Modificări la declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice aflate în întreținere
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască