Simona Halep, mesaj de susţinere din Afganistan

"Un rezultat de excepție, pentru o jucătoare de excepție! Felicitări Simona!", au scris pe Facebook militarii Batalionului 33 Vânători de munte „Posada”, aflați în Afganistan.
Alina Costache
23 mart. 2015, 07:00
Simona Halep, mesaj de susţinere din Afganistan

Simona Halep le-a mulţumit fanilor după victoria de la Indian Wells. „Le mulţumesc românilor care vin să mă vadă peste tot şi mă susţin, dându-mi mai multă putere să câştig, să stau concentrată şi să lupt până la sfârşit! Le mulţumesc celor de acasă, ştiu că m-au urmărit şi m-au susţinut!”

Nici fanii nu au dezamăgit-o, Simona Halep primind mesaje de susţinere din întreaga lume. 

Simona Halep, locul 3 WTA, a câştigat, duminică, al 11-lea titlu din carieră, dar cel mai important, după ce s-a impus, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, locul 18 WTA.

Pentru Simona Halep, aceasta a fost a 17-a finală din carieră. Ea a mai câştigat zece turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), ambele în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Halep, 23 de ani, a mai disputat şase finale, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Săptămâna viitoare, Simona Halep este pe tabloul principal al turneului de la Miami, de asemenea de categorie Premier Mandatory, fiind a treia favorită după Serena Williams, locul 1 WTA, şi Maria Şarapova, locul 2 WTA. Meciurile din această fază încep miercuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Primă uriașă pentru victorie la Universitatea Craiova – Egnatia! Suma de șase cifre pusă la bătaie
Capital.ro
BNR anunță că nu schimbă regulile ROBOR. Decizia vine după amenzile de 3,73 miliarde de lei aplicate băncilor
Playtech.ro
Cum va fi iarna 2026–2027 în România. Fenomenul neobișnuit care ar putea aduce ger și ninsori abundente
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Răsturnare de situație în cazul venirii lui Răducioiu la Dinamo: ”Mă șochează”
MediaFlux
Cunoscut vicepremier găsit mort într-un hotel din Berlin. Era şi ministru al economiei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT