Parcul Drumul Taberei, redeschis pentru O ZI

Peste 500 de persoane au participat duminică la protestul organizat de preşedintele Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet, Ştefan Florescu pentru redeschiderea Parcului Drumul Taberei. În urma presiunilor exercitate de protestatari, Parcul Drumul Taberei a fost redeschis, însă a fost închis a doua zi.
Marius Neagu
23 mart. 2015, 08:54
Parcul Drumul Taberei, redeschis pentru O ZI

UPDATE. Parcul Drumul Taberei a fost din nou ÎNCHIS luni, după ce duminică, preţ de câteva ore, parcul a fost redeschis.

La numai câteva minute după ce a debutat protestul organizat de preşedintele Fundaţiei „Din Suflet, Pentru Suflet”, Ştefan Florescu, acesta a anunţat că a raportat deja un prim succes. „Vocea noastra se face auzita! Demersul Fundatiei Din Suflet, Pentru Suflet a speriat Primaria Sectorului 6 si l-a determinat pe Manescu(n.r. – Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6) sa deschida portile parcului! Uniti suntem puternici! Toti pentru Unul, Unul pentru Toti!„, a scris Florescu pe pagina personală de Facebook.

„Am reusit!!! Impreuna, Din Suflet, Pentru Suflet, uniti, le-am demonstrat ca suntem puternici! Ne-am luat Parcul inapoi!„, a scris ulterior acesta.

„Parcul Drumul Taberei a redevenit al cetăţenilor! Urmare a demersurilor întreprinse de-a lungul timpului, prin intermediul Fundaţiei Din Suflet, Pentru Suflet, culminând cu acţiunea pe care am organizat-o astăzi, Primăria Sectorului 6 a decis să deschidă porţile parcului. Este o victorie a cetăţenilor împotriva abuzurilor unei autorităţi locale care, de mai bine de 3 ani, a rămas oarbă şi surdă la problemele Sectorului 6. Este o victorie a celor cărora le pasă de Sectorul 6, a noastră, a celor care nu am încetat să luptăm, pentru a ajunge sa fim respectaţi la noi acasă!„, a declarat Ştefan Florescu, potrivit b365.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat viitoarea destinație a lui Aymen Boutoutaou: „3 milioane de euro aruncate în foc!”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Modificări privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Un proiect de lege pentru părinți a fost avizat în Senat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT