Cum arată soția lui Ludovic Orban? Politicianul este căsătorit cu Mihaela, de profesie psiholog, și sunt părinții lui Tudor. Partenera fostului premier a absolvit Facultatea de Psihologie, Pedagogie și Sociologie din cadrul Universității din București. Aceasta își desfășoară activitatea departe de expunerea publică, în sectorul privat. Mihaela Orban a fost consilier în cadrul unei fundații care se ocupă de educarea copiilor și tinerilor din România.
Ludovic Orban a apărut cu soția în spațiul public în momentul în care a preluat funcția de premier. Într-un interviu acordat pentru Kanal D, politicianul a explicat de ce Mihaela a preferat să nu fie în atenția presei și cât de important a fost sprijinul ei de-a lungul carierei sale.

„Suntem de o lungă perioadă împreună; până să luăm decizia de a ne căsători, am stat împreună mai mult de 6 ani. Nu vorbesc prea des despre soția mea pentru că nu și-a dorit niciodată publicitate, a preferat să nu fie în atenția opiniei publice, este o persoană foarte discretă. Deși mă sprijină în cariera politică, de multe ori în momentele în care am avut nevoie de acest sprijin, a venit necondiționat și imediat, chiar dacă viața politică – așa cum am considerat eu că trebuie făcută politica – a dus la multe sacrificii pe care le-a făcut soția mea, pentru care îi mulțumesc. A fost alături de mine și în cele mai grele momente, pentru că în viață nu ai numai succese… A reprezentat cel mai puternic sprijin pe care l-am avut”, a spus atunci Ludovic Orban.
Ludovic și Mihaela Orban au un singur copil, pe Tudor. Acesta a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București și este atras de științele exacte.
„E aplecat spre ştiinţele exacte, fizică, matematică, chimie… E şi în zona informaticii, dar spune că nu vrea să stea toată viaţa în faţa unui computer şi nu vrea să meargă spre IT. Mă bucur că învaţă, că e serios. L-am crescut foarte liber, l-am lăsat să dea cu capul de pragul de sus singur, nu l-am protejat. Am încercat să-i spun punctul de vedere.
Nu am apelat la interdicţii, la pedepse, nici măcar nu l-am ameninţat că-l opresc. Au fost unele pedepse, dar neaplicate cu nervi, ci calm şi cu explicaţii. Am trecut de perioada asta, de la 15 ani nu am mai avut niciun motiv să-i aplic vreo pedeapsă. E pe propriile picioare, caută să-şi găsească rezolvări la toate problemele cu care se confruntă”, a relatat Ludovic Orban într-un interviu acordat Cristinei Țopescu.
Tudor ar fi participat încă din adolescență la olimpiade de matematică și informatică. Pe lângă interesul pentru științele exacte, tânărul este pasionat și de desen, în special de graffiti, pe care l-a practicat inclusiv în cadrul unor competiții.
Ludovic Orban a susținut că el și soția sa au încercat să îi ofere lui Tudor cât mai multă libertate, dar și că au avut opinii diferite în privința studiilor universitare.
Mihaela și-ar fi dorit ca Tudor să studieze în străinătate, în Olanda sau Marea Britanie: „Am încercat să-i lăsăm o libertate cât mai mare. Și sunt fericit că a înțeles această libertate şi este un copil cu mult discernământ, un om care-şi vede de treaba lui, care învață.
Am avut un moment de cumpănă, când eu am fost pe o poziție, iar băiatul și soția pe alta, privitor la facultate. Tudor și soția mea își doreau ca el să se ducă la facultate în altă țară, în Olanda, în Marea Britanie. Și aici eu am avut o poziție total diferită. A fost un moment în care eu am încercat să susțin extrem de apăsat și cu argumente opțiunea ca trei ani măcar să se ducă la o facultate în România. Până la urmă, decizia a fost să facă facultatea în România, iar acum este student, învață bine, îi place ceea ce face, dacă va vrea să facă un master la o altă facultate din Europa, poate să meargă, dar eu am ținut să facă facultatea în România”.