Nicuşor Constantinescu a cerut strămutarea dosarului privind subfinanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu a cerut strămutarea dosarului în care este judecat pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal Constanţa, care se judecă la Tribunalul Constanţa, potrivit Mediafax. Solicitarea şefului suspendat al CJ Constanţa va fi luată în discuţie în 9 aprilie la Curtea de Apel Constanţa.
Romania TV
26 mart. 2015, 10:15
Nicuşor Constantinescu a cerut strămutarea dosarului privind subfinanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa

Potrivit avocatului lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, cererea de strămutare a fost formulată miercuri, principala motivaţie fiind că dosarul ar trebui judecat de o altă instanţă din cauza presiunii mediatice.

„Tot ce se întâmplă în instanţă când se judecă dosarul apare în presă, fapt care ar putea pune presiune pe magistraţii constănţeni”, susţine avocatul Marius Mocanu, citat de Mediafax.

Dosarul în care se cere strămutarea a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa miercuri, judecătorii fixând termen pentru data de 9 aprilie.

Conform legii, dacă solicitarea va fi acceptată, dosarul va fi strămutat pe rolul Tribunalului Tulcea.

Miercuri, Tribunalul Constanţa a decis ca Nicuşor Constantinescu să rămână în arest la domiciliu în dosarul Centrului Militar.

Nicuşor Constantinescu este arestat la domiciliu şi în alt dosar instrumentat de DNA, în care este acuzat, printre altele, de realizarea mai multor contracte ilegale între Consiliul Judeţean şi diverse firme.

În dosarul Centrului Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu are interdicţia să comunice cu angajaţii Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni care au legătură cu acest caz.

În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 – noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

În rechizitoriul procurorilor se arăta că, în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol „consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA.

Procurorii îl acuză pe Nicuşor Constantinescu şi că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii.

Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicuşor Constantinescu nu ar mai fi asigurat piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, „posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate”.

În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.

În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se află armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, preciza DNA.

Activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităţilor şi a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicuşor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unităţii a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, preciza DNA.

Sumele repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilităţi care au formulat acţiuni în justiţie pentru recuperarea acestor sume.

Aceste demersuri reţinute în sarcina lui Nicuşor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale în cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dan Alexa a recunoscut că a iubit o femeie căsătorită. Antrenorul de la Poli Timișoara nu s-a mai ascuns
Capital.ro
Călin Georgescu nu are nicio șansă! Ce se va întâmpla dacă AUR îl va propune premier
Playtech.ro
Fenomenul care ia amploare pe piaţa muncii din România, îngrijorător. Aproape jumătate dintre angajați au două joburi
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi