Darius Vâlcov a fost denunţat la DNA de Theodor Berna şi Andrei Ovidiu Ramba

Darius Vâlcov a fost denunțat de oamenii de afaceri Theodor Berna și Andrei Ovidiu Ramba în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, potrivit informațiilor din referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a fostului ministru de Finanțe.
Filip Stan
26 mart. 2015, 12:14
Darius Vâlcov a fost denunţat la DNA de Theodor Berna şi Andrei Ovidiu Ramba

Theodor Berna, care era deja inculpat într-un alt dosar de corupție, a formulat denunțul împotriva lui Vâlcov pe 10 septembrie 2014.

„Berna Theodor (…) a formulat un denunț din care rezultă că, în cursul anului 2009, în calitate de administrator al SC Tehnologica Radion SRL București, denunțătorul l-a contactat pe Vâlcov Bogdan Darius, primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului constând în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA) conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări”, se arată în referat.

Citeşte şi DNA: Darius Vâlcov i-a cerut deputatului Bărbulescu să distrugă probe din seiful lăsat spre păstrare

În urma acceptării propunerii făcute, Tehnologica Radion a câștigat licitațiile organizate pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare iar Berna și Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani destinate primarului să-i fie remise acestuia în numerar, în lei și numai la sediul firmei bucureștene.

Începând din decembrie 2010, Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul Tehnologica Radion din București, unde a primit de la Berna sume de bani în lei de fiecare dată când societatea contractantă, Compania de Apă Olt, efectua plăți către societatea care câștigase licitațiile. Banii ar fi fost primiți de Vâlcov în pungi de plastic, în tranșe cuprinse între 400.000 și 1.000.000 de lei.

Citeşte şi DARIUS VÂLCOV, adus la Înalta Curte. DNA cere ARESTAREA preventivă a fostului ministru VIDEO

Denunțătorul a mai declarat că începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare, nu a mai putut face plățile către Vâlcov.

„În acest context, Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe Berna Theodor cu viceprimarul municipiului Slatina, Prina Minel Florin, care (…) a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate de către denunțător să fie plătite de SC Tehnologica Radion SRL către SC Plus Confort SRL, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”, se mai arată în documentul citat.

Berna a mai susținut că firma sa a virat, pe baza acestei relații comerciale nereale, suma de 3 milioane de lei iar reprezentantul SC Plus Confort, Ovidiu Andrei Ramba, a știut detaliile raporturilor dintre cele două societăți comerciale.

La rândul său, Ovidiu Andrei Ramba a confirmat existența tranzacțiilor fictive într-un denunț formulat la mijlocul lunii februarie 2015. El a mai arătat că banii primiți de la Tehnologica Radion au fost transferați la firme controlate de viceprimarul Minel Florin Prina și de apropiați ai acestuia.

Martorul a mai declarat că între 2009 și 2014 a avut mai multe întâlniri cu Darius Vâlcov și cu viceprimarul Prina, atât la Slatina, cât și la București. În plus, el a susținut că a realizat faptul că banii erau transferați cu titlu de mită, prin intermediul unor apropiați ai celor doi edili.

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, a fost prezentat joi la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de influență.

Potrivit DNA, în anul 2009, Darius Vâlcov a primit, în calitate de primar al municipiului Slatina, două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. Faptele ar fi fost săvârșite în perioada 2009-2013.

Darius Vâlcov este cercetat și într-un alt dosar penal, în care este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații obținute în virtutea funcțiilor publice, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deținea în fapt și pe care le administra prin interpuși.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Daniel Pancu a anunţat noul transfer de la CFR Cluj! Jucătorul dorit de FCSB semnează în Gruia: “E la Cluj! Face vizita medicală”. Exclusiv
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Vremea o ia razna! Ce urmează după valul de frig, meteorologii nu se aşteptau la aşa temperaturi din nou
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil