Yemen: Şefii diplomaţiei din ţările arabe au APROBAT proiectul unei FORŢE MILITARE COMUNE

Șefii diplomațiilor arabe reuniți joi în Egipt au aprobat proiectul unei forțe militare comune, au anunțat secretarul general al Ligii Arabe și ministrul egiptean de externe.
Romania TV
14 oct. 2011, 17:26

Acest proiect de rezoluție va fi prezentat summitului Ligii Arabe care se va deschide sâmbătă în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, urmând să fie adoptat.

Miniștrii "au căzut de acord asupra unui principiu important, crearea unei forțe" militare, a afirmat secretarul general al organizației panarabe, Nabil al-Arabi, în cursul unei conferințe de presă, calificând această decizie ca "istorică".

"Este pentru prima dată când va fi creată o forță care va funcționa în numele țărilor arabe", a subliniat el.

"Miniștrii au ajuns la un acord", a confirmat șeful diplomației egiptene, Sameh Shoukri, în cursul conferinței de presă care a închis o reuniune a miniștrilor arabi de externe în vederea pregătirii summitului, potrivit Agerpres.

Obiectivul acestei forțe va fi în principal combaterea grupurilor "teroriste", a afirmat recent Nabil al-Arabi.

Citeşte şi Intervenţie militară în Yemen: Aliaţii din Golf luptă pentru a salva guvernul legitim de atacurile şiiţilor

Proiectul a fost grăbit însă de intervenția militară arabă în Yemen pentru a lupta împotriva rebelilor șiiți houthis care amenință orașul Aden, bastion al președintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi.

Autoritățile yemenite au lansat un apel miercuri pentru o intervenție militară "de urgență", iar Arabia Saudită a trimis în cursul nopții avioanele sale de luptă care au bombardat poziții deținute de rebelii houthis, în special la Sanaa, într-o operațiune militară "împlicând peste zece țări", printre care Egiptul, Marocul și state de la Golful Persic.

Proiectul de rezoluție arată că această forță va trebui să conducă "intervenții militare rapide" pentru a face față amenințărilor la adresa securității cu care s-ar putea confrunta țările arabe.

Acest proiect de rezoluție va fi prezentat summitului Ligii Arabe care se va deschide sâmbătă în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, urmând să fie adoptat.

Miniștrii „au căzut de acord asupra unui principiu important, crearea unei forțe” militare, a afirmat secretarul general al organizației panarabe, Nabil al-Arabi, în cursul unei conferințe de presă, calificând această decizie ca „istorică”.

„Este pentru prima dată când va fi creată o forță care va funcționa în numele țărilor arabe”, a subliniat el.

„Miniștrii au ajuns la un acord”, a confirmat șeful diplomației egiptene, Sameh Shoukri, în cursul conferinței de presă care a închis o reuniune a miniștrilor arabi de externe în vederea pregătirii summitului, potrivit Agerpres.

Obiectivul acestei forțe va fi în principal combaterea grupurilor „teroriste”, a afirmat recent Nabil al-Arabi.

Citeşte şi Intervenţie militară în Yemen: Aliaţii din Golf luptă pentru a salva guvernul legitim de atacurile şiiţilor

Proiectul a fost grăbit însă de intervenția militară arabă în Yemen pentru a lupta împotriva rebelilor șiiți houthis care amenință orașul Aden, bastion al președintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi.

Autoritățile yemenite au lansat un apel miercuri pentru o intervenție militară „de urgență”, iar Arabia Saudită a trimis în cursul nopții avioanele sale de luptă care au bombardat poziții deținute de rebelii houthis, în special la Sanaa, într-o operațiune militară „împlicând peste zece țări”, printre care Egiptul, Marocul și state de la Golful Persic.

Proiectul de rezoluție arată că această forță va trebui să conducă „intervenții militare rapide” pentru a face față amenințărilor la adresa securității cu care s-ar putea confrunta țările arabe.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Simona Sensual, chemată la parchet! Ce i s-a întâmplat fostei asistente TV
Fanatik.ro
„Să ții de Meme Stoica la FCSB ca de Sfintele Moaște”. Ce replică i-a dat Gigi Becali lui Mitică Dragomir. Exclusiv
Capital.ro
Nu se va mai achita impozit pentru aceste autovehicule. Românii care ar putea beneficia și de sprijin financiar: Sunt justificate aceste demersuri
Playtech.ro
De ce Luna devine roșie în timpul eclipselor totale de Lună: Fenomenul spectaculos are loc în această noapte
Adevarul
Războiul din Iran lovește în investițiile românilor din Dubai. Economist: „E un avertisment că anumite lucruri s-ar putea întâmpla”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
Fiica lui Ion Țiriac nu s-a speriat de rachetele iraniene căzute în Dubai. Ioana Țiriac a postat chiar dintr-o zonă afectată
MediaFlux
Ce limbă vorbesc copiii Nicoletei Luciu: „Singura care vorbește română sunt eu”
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj