Achiziţia trenurilor de metrou în valoare de 400 mil. euro, SUSPENDATĂ. DNA a intrat pe fir

Metrorex a anunţat suspendarea licitaţiei privind achiziţia de noi garnituri pentru metrou de la firma spaniola CAF pentru 400 de milioane euro, motivând o poosibilă anchetă DNA.
Filip Stan
31 mart. 2015, 09:05
Achiziţia trenurilor de metrou în valoare de 400 mil. euro, SUSPENDATĂ. DNA a intrat pe fir

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu a început încă să judece pe fond contestaţiile la licitaţia de noi trenuri de metrou depuse de Alstom şi Astra Arad din cauza apariţiei unei posibile anchete a DNA.

„Săptămâna trecută, am primit o adresă de la Metrorex prin care ni se comunica că ei ar dori suspendarea procedurii de achiziţie publică, pe motiv de percheziţii DNA şi confiscări de documente. Până la o comunicare oficială conform căreia DNA a început urmărirea penală, noi suntem obligaţi prin lege să judecăm pe fond cele două contestaţii depuse la rezultatul licitaţiei. Am primit de la Metrorex, vineri, dosarul de achiziţie şi aşteptăm cinci zile, până joi, ca ei (Metrorex – n.r.) să facă dovada începerii urmăririi penale. Dacă fac această dovadă, totul s-a terminat, procedura de achiziţie publică este suspendată până la finalizarea anchetei, iar noi nu mai avem ce judeca pe fond. Ancheta penală o suspendă pe cea civilă. Dacă nu vor face această dovadă, vom începe judecata pe fond şi, în termen de 20 de zile, vom da şi soluţia”, a declarat Ovidiu Zară, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru ECONOMICA.NET.

Citeşte şi Directorul Metrorex şi-a dat DEMISIA

Potrivit unor surse, procurorii DNA au descins, acum două săptămâni, la sediul Metrorex din Palatul Transporturilor pentru percheziţii, vizată fiind licitaţia din octombrie 2014 câştigată de spaniolii de la CAF. În cadrul acestor percheziţii s-au sigiliat birouri şi s-au rechiziţionat documente, existând posibilitatea începerii unei anchete penale.  

Oficial, DNA nu comunica pe acest subiect. Neoficial, surse din DNA confirmă descinderea la Metrorex.

Continuarea pe ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Mircea Lucescu s-a decis: Ionuț Radu, înlocuit cu Laurențiu Popescu la naționala României. Portarul vine din vacanță direct în cantonament
Capital.ro
Regulă nouă la bancă. Se fac verificări suplimentare. Tranzacțiile, retragerile și plățile cu cardul, în vizorul băncii
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj