AVION PRĂBUŞIT în Franţa: Ce s-a întâmplat cu telefoanele pasagerilor

Jandarmeria franceză a apreciat ca "total falsă" afirmația că pasagerii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings erau pe deplin conștienți că aparatul se va prăbuși și că au strigat ''Doamne, Dumnezeule!'' înainte de prăbușire, așa cum ar fi relevat o înregistrare video pe care revista franceză Paris Match și cotidianul german Bild au putut s-o vizioneze, relatează miercuri AFP.
Alina Costache
01 apr. 2015, 09:22
AVION PRĂBUŞIT în Franţa: Ce s-a întâmplat cu telefoanele pasagerilor

Pe înregistrarea respectivă „se aude strigându-se ‘Doamne, Dumnezeule!’ în mai multe limbi”, a indicat marți Paris Match pe site-ul său. Revista dă asigurări că nu are nici o îndoială în legătură cu proveniența înregistrării, respectiv de pe un telefon mobil. 

„Scena este atât de haotică încât nu se distinge nimeni, dar strigătele pasagerilor indică faptul că ei erau perfect conștienți de ceea ce urma să se întâmple. Spre final, după o zguduitură mai puternică, strigătele se intensifică, apoi nimic”, precizează Paris Match. 

Pe aceeași înregistrare „se aud, de asemenea, de cel puțin trei ori, lovituri metalice care lasă să se înțeleagă faptul că pilotul încearcă să deschidă ușa cabinei cu un obiect greu”, adaugă Paris Match, lucru confirmat și de înregistrările cutiei negre. 

Aceste afirmații sunt ”total false”, a reacționat lt.col. Jean-Marc Ménichini, de la Jandarmeria franceză, contactat de CNN. El a precizat că telefoanele mobile găsite la locul accidentului nu au fost încă verificate de către anchetatori, potrivit site-ului CNN. 

Telefoanele mobile ar urma să fie trimise pentru analiză la Institutul de Cercetări Penale al Jandarmeriei naționale la Rosny-sous-Bois, în apropiere de Paris, a precizat Ménichini. 

În tragedia aviatică din Alpii francezi și-au pierdut viața toate cele 150 de persoane aflate la bordul avionului. Copilotul este suspectat că a prăbuşit intenţionat avionul. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua platformă a Guvernului dezvăluie veniturile șefilor de la stat. Un salariu sare de 100.000 de lei pe lună
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Bombă! 'Michael Schumacher este aici!' Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte