Congresul Internațional de Longevitate a început astăzi la București, iar primele prezentări intră direct în unele dintre cele mai importante direcții ale cercetării actuale despre îmbătrânire.
Pe scena congresului au urcat Patrick Paine (foto), cercetător la Harvard Medical School, și Dr. Ravi Kumar Chaudhary, Senior Scientist la Government Institute of Medical Sciences din India. Tema care leagă primele intervenții este una cu implicații majore: dacă îmbătrânirea are mecanisme biologice care pot fi măsurate și influențate, cât de departe poate merge medicina în încercarea de a le modifica?
Patrick Paine formulează direct ipoteza aflată în centrul cercetărilor de reprogramare celulară: „îmbătrânirea este o stare celulară reversibilă”. El a prezintat reprogramarea celulară printre strategiile cercetate pentru bolile asociate vârstei, alături de intervenții asupra celulelor senescente, metabolismului, telomerilor sau sistemului imunitar.
Paine a prezentat și exemple din natură care îi ajută pe cercetători să înțeleagă de ce unele organisme îmbătrânesc diferit: balena de Groenlanda, scoica quahog, liliacul lui Brandt sau așa-numita meduză „nemuritoare”. A făcut referire la mecanisme precum repararea ADN-ului, stabilitatea proteinelor, controlul inflamației și capacitatea de a reveni la un stadiu anterior de dezvoltare.
Dr. Ravi Kumar Chaudhary a dus discuția mai aproape de problema măsurării vârstei biologice. „Vârsta cronologică este calendarul. Vârsta biologică este starea”. Două persoane de 50 de ani pot avea celule, țesuturi și riscuri de boală foarte diferite.
Una dintre formulările centrale ale prezentării sale este și mai directă: „Pentru a reseta vârsta trebuie mai întâi să o măsori”. Cercetătorul a prezentat ceasurile epigenetice și alte tipuri de măsurători moleculare, dar a atras atenția că o schimbare a unui biomarker nu este suficientă. O intervenție credibilă trebuie să demonstreze că păstrează identitatea celulei, îmbunătățește funcția țesutului și este sigură.
Cercetătorul a amintit că există și o limită esențială a cercetării actuale: nu este suficient să „întinerești” cât mai mult o celulă. Ținta este o resetare suficientă pentru a recupera funcții asociate tinereții, fără ca celula să își piardă identitatea.
Mesajul cu care cercetarea încearcă astăzi să treacă din laborator spre medicină este prudent: mai întâi trebuie demonstrată siguranța, apoi beneficiul funcțional și abia după aceea posibilitatea aplicării pe scară mai largă.
Congresul continuă până seara cu intervențiile tuturor cercetătorilor invitați. Evenimentul este organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și reunește cercetători și medici din nouă țări.