Daniel Savu: Cătălin Predoiu a fost unul dintre beneficiarii modului ilegal în care s-a finanțat campania PNL

Senatorul PSD, Daniel Savu: Cătălin Predoiu a fost unul dintre beneficiarii modului ilegal în care s-a finanțat campania PNL la Buzău, în 2008.
Alina Costache
03 apr. 2015, 12:17
Daniel Savu: Cătălin Predoiu a fost unul dintre beneficiarii modului ilegal în care s-a finanțat campania PNL

„Cătălin Predoiu a fost candidatul cel mai puternic promovat în Buzău, fiind și ministru. Domnul Scutaru nu era doar candidat, ci unul dintre liderii liberali din județ, care au coordonat campania de atunci. Este greu de crezut că banii de care se vorbește acum nu au contribuit și la promovarea «candidatului vedetă», nimeni altul decât autoproclamatul «premier care va fi ales».

Ar fi decent ca domnul Predoiu să își asume participarea la o campanie finanțată din corupție și să facă pasul înapoi – începând cu decizia de a demisiona din funcția de conducere deținută în PNL.

Altfel, la liberali se vor aplica foarte bine, parafrazate, vorbele lui Caragiale: PNL urăște corupția, dar îi iubește pe corupți, la fel cum urăște evaziunea, dar îi iubește pe evazioniști, așa cum au demonstrat prin protestul din Parlament de acum câteva zile” a afirmat Daniel Savu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
De ce nu se poate juca Supercupa României, U Craiova – U Cluj, pe 11 iulie, data fixată de FRF! Detaliul de care nu a ţinut cont Comitetul Executiv
Capital.ro
Pensionarii care nu vor primi 600 de lei în plus la pensie. Mugur Isărescu, anunț privind data de 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Orașul românesc unde cândva ploua cu acid sulfuric. Era considerat a fi cel mai poluat din Europa anilor ’80 şi făcea parte din ţinutul aurului
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Horoscop 22 mai. Ziua în care trecutul joacă feste mai multor zodii. Sfatul astrelor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi