Gigi Becali, de la Penitenciarul Poarta Albă la Poliţie VIDEO

Gigi Becali a fost eliberat condiţionat, vineri, conform unei decizii a Tribunalului Constanţa. Gigi Becali a efectuat 1 an şi 10 luni de închisoare, dintr-o sentinţă de 3 ani şi 6 luni. Vineri după-amiază, latifundiarul din Pipera a părăsit penitenciarul Poarta Albă şi a mers la IPJ Ilfov pentru a fi luat în evidenţă de politiştii de proximitate. De acolo, Becali a plecat, însoţit de Ionuţ Luţu, spre locuinţa lui din Pipera. În drum, s-a oprit şi la barul de lângă casă unde a stat de vorbă cu câţiva cunoscuţi.
Romania TV
03 apr. 2015, 14:13
Gigi Becali, de la Penitenciarul Poarta Albă la Poliţie VIDEO

Gigi Becali a ieşit din Penitenciarul Poarta Albă în jurul orei 14.00 şi a spus că primul lucru pe care vrea să îl facă este să se împace cu toată lumea, adăugând: „Să mă ierte tot omul pe care l-am supărat – jurnalist, judecător”.

Prima dată şi prima dată vreau să împlinesc dreptatea Domnului, să mă împac cu toţi oamenii pe care i-am supărat şi să mă ierte toţi, jurnalişti pe care i-am jignit, din viaţa publică politicieni, judecători, procurori, orice om pe care eu l-am supărat cu cel mai mic lucru. Eu nu mai pot să doresc răul la cineva, pentru că eu la rugăciune mă rog şi pentru duşmani. Atunci ar însemna că-l mint pe Dumnezeu. Omul are în adâncul sufletului o mică răutate, încerc să-mi înving şi răutatea aia, pentru că sunt unele persoane care mi-au făcut rău, dar eu le cer iertare şi la ăia care mi-au făcut rău, dacă eu am greşit cu ceva”, a spus Becali.

Gigi Becali a declarat că le mulţumeşte magistraţilor că l-au condamnat pentru că perioada de detenţie a fost cea mai folositoare din viaţa sa.

„Mulţumesc judecătorilor şi procurorilor care m-au condamnat pentru că eu consider că cea mai folositoare perioadă din viaţa mea au fost cei doi ani de închisoare, mântuirea e cel mai important lucru pentru mine şi am învăţat ce înseamnă mântuirea în închisoare”, a spus Gigi Becali.

Întrebat dacă îl iartă şi pe Traian Băsescu, Becali a răspuns: „Am greşit şi eu faţă de el, îl atacam toată ziua. Cum să-l ataci pe preşedintele ţării? În Sfânta Scriptură spune că Sfântul Apostol Pavel a trăit în vremea lui Nero, cel mai sângeros rege, un cuvânt nu a spus niciodată rău despre Nero, şi eu cine eram, atacam preşedintele ţării. Vina lui, ce a făcut mai departe, nu trebuia să facă”.

 

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Bacalaureat 2026. Reguli pentru elevi: ce este interzis în sală și condițiile de promovare
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?