Cum ar fi viaţa pe alte planete din sistemul nostru solar

Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter.

Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul și Marte, numite și planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite și gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.

Cum ar fi să pășim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimțită gravitația pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com, citat de Agerpres, încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.

Europa, satelitul lui Jupiter

Alte articole

Marele Benefic JUPITER intră în retrograd în emoționalul RAC din 11 noiembrie 2025. Ce semnificație profundă se află în spatele retrogradului planetei NOROCULUI

Românii care au un hectar de teren arabil pot primi 10.000 de euro pentru a face o pădure

Colonizarea giganticei planete gazoase Jupiter este exclusă. Această planetă are un mic nucleu teluric, cu o masă de 10 ori mai mică decât a nucleului terestru, care este însă înconjurat de straturi dense de hidrogen lichid care reprezintă aproximativ 90% din diametrul acestei planete.

Nimeni și nimic nu ar putea ajunge în contact cu nucleul teluric al lui Jupiter fără să fie strivit pur și simplu de presiunea exercitată de straturile de hidrogen lichid ale planetei, conform lui Robert Pappalardo, planetolog la Jet Propulsion Laboratory (JPL).

Jupiter are însă peste 60 de sateliți naturali, dintre care unii ar putea oferi condiții pentru ridicarea unor baze permanente. Cu nivelurile sale reduse de radiații, stabilitatea geologică și volumul mare de apă sub formă de gheață, Callisto ar fi probabil cea mai bună alegere pentru o colonie în apropierea lui Jupiter, susține astrobiologul Steve Vance de la JPL. O altă lună însă, Europa, se bucură de majoritatea atenției astrobiologilor datorită vastului ocean care s-ar afla sub calota sa glaciară de la suprafață, ocean în care ar putea exista viață. Ridicarea unei baze pe Europa ar putea răspunde întrebărilor privind existența vieții în altă parte în sistemul nostru solar. Ce ar găsi însă primii exploratori care ar pune piciorul pe calota glaciară a Europei?

În prezent, oamenii de știință dispun de prea puține informații despre acest satelit jovian, a remarcat Pappalardo pentru SPACE.com. Opt sonde au vizitat Europa dar mai puțin de 15% din suprafața acestui satelit a fost fotografiată la o rezoluție mulțumitoare.

Robert Pappalardo și Steve Vance lucrează în prezent la proiectul misiunii NASA „Europa Clipper”, în cadrul căreia o sondă urmează să survoleze de 45 de ori Europa pentru a captura imagini de detaliu de la suprafața acestui satelit.

Conform fotografiilor disponibile, suprafața satelitului Europa este relativ netedă, lipsită de cratere și munți pentru că forțele oceanice de convecție reciclează permanent gheața de la suprafața Europei. Există însă și anumite caracteristici ale suprafeței, altfel netede, a Europei.

„Dacă te-ai afla la suprafața Europei și ai privi în orice direcție, vei vedea mici culmi sau creste nu mai înalte de doi metri”, a explicat Vance pentru Space.com. De asemenea, la suprafața Europei sunt vizibile și numeroase crăpături mai mult sau mai puțin adânci în gheață. Aceste crăpături și creste sunt produse de ridicarea și coborârea zilnică a nivelului oceanului subteran al Europei sub efectul puternicelor forțe mareice exercitate asupra sa de Jupiter.

Cea mai potrivită locație pentru ridicarea unei baze pe Europa ar fi pe partea satelitului care se află mereu expusă spre Jupiter pentru că magnetosfera puternică a giganticei gazoase bombardează Europa cu radiații letale care sunt mult mai puternice în partea satelitului care nu se află îndreptată spre Jupiter.

O bază pe partea satelitului expusă planetei Jupiter ar oferi și o perspectivă panoramică deosebită asupra celei mai mari planete din sistemul nostru solar. Jupiter ar fi de 24 de ori mai mare pe cerul Europei decât apare Luna pe cerul nopții de pe Pământ.

Eventualii coloniști de pe Europa are trebui însă să înfrunte frigul extrem. Temperatura medie la ecuatorul satelitului lui Jupiter este de — 160 de grade Celsius, în timp ce spre poli coboară până la—220 de grade Celsius, conform lui Pappalardo.

În afara radiațiilor provenite de la Jupiter și a temperaturilor foarte scăzute, coloniștii se vor confrunta și cu cutremure provocate de mișcările calotei de gheață, cutremure cu intensitate similară celor terestre, dar și cu violente erupții de apă din oceanul subteran. De asemenea, există și un pericol redus de a fi lovit de un micrometeorit.

Gravitația pe Europa este de doar 13% din gravitația terestră, în condițiile în care acest satelit este lipsit de atmosferă. Europa, ca și Luna, nu are fenomene meteorologice, nu există vânt, iar cerul privit de acolo este mereu negru. O plimbare pe Europa ar fi similară cu mersul pe Lună. Ca puncte de atracție la suprafața acestui satelit reamintim de așa-numitul „chaos terrain” — zone în care suprafața plată de gheață este fragmentată în blocuri de diferite înălțimi.

Coloniștii vor putea urmări de pe Europa și spectacolul oferit de ceilalți sateliți ai lui Jupiter, în special cei mai mari dintre ei. Ganymede, cel mai mare dintre sateliții gigantei gazoase dar și cel mai mare satelit din sistemul nostru solar, ar apărea pe cerul Europei o dată la două zile (o zi pe Europa este egală cu 3,5 zile pe Pământ) și ar avea un diametru de 1,5 ori mai mare decât al Lunii văzute de pe Pământ. Io, cea de-a treia lună ca mărime a lui Jupiter, ar răsări de două ori pe zi și s-ar vedea puțin mai mare decât Ganymede.

Pentru a păstra legătura cu prietenii de pe Pământ trebuie răbdare pentru că un mesaj e-mail între Pământ și Europa ajunge în cel puțin 30 de minute.