Preşedintele ICCJ răspunde atacului lui Băsescu: Nu mă las intimidată de reacţiile politicienilor VIDEO

Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, răspunde atacurilor lui Traian Băsescu. Livia Stanciu susţine că este regretabil că un fost şef de stat face afirmaţii care afectează imaginea justiţiei, însă nu se lasă intimidată de atacurile politice. Reacţia şefei ÎCCJ vine după ce Traian Băsescu a afirmat că Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu că sunt "artizanii" modului "răvăşit" în care se face justiţie în România.
Filip Stan
07 apr. 2015, 05:59
Preşedintele ICCJ răspunde atacului lui Băsescu: Nu mă las intimidată de reacţiile politicienilor VIDEO

Livia Stanciu a spus că atacurile fostului preşedinte Traian Băsescu nu fac altceva decât să descalifice România ca ţară, iar la acest lucru ar trebui să se gândească politicienii care uneori îşi exprimă puncte de vedere iresponsabile cu privire la activitatea magistraţilor.

„Este regretabil ca un fost preşedinte de stat s-ar putea exprima în astfel de termeni pentru că un fost preşedinte ce a exercitat mai multe mandate ar trebui să reprezinte un model de comportament public. Nu intenţionez să intru într-un astfel de dialog şi nu înţeleg logica acestui discurs. (…) Aceste atacuri nu fac altceva decât să ne descalifice ca ţară. (…) Cred că la acest lucru ar trebui să se gândeasca toţi cei care, indiferent ca sunt oameni politici sau cei care îşi exprimă puncte de vedere, uneori de-a dreptul iresponsabile, cu privire la activitatea magistratilor„, a spus Livia Stanciu, înaintea şedinţei de marţi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Întrebată dacă ia în calcul sesizarea Inspecţiei Judiciare, în ce priveşte aprecierile lui Traian Băsescu, Stanciu a lăsat de înţeles că nu ia în calcul acest lucru.

Foarte greu m-aş lăsa intimidată de reacţiile unor politicieni legate de activitatea judecătorului Livia Stanciu. Prin acţiunile realizate de fiecare judecător se demonstrează ţinuta acelui judecător şi ţinuta instanţei din care face parte„, a spus Stanciu.

Traian Băsescu a spus despre Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu că sunt „artizanii” modului „răvăşit” în care se face justiţie în România în ultima perioadă.

Din silă nu îi sun. Ei sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie și fără respect pentru cel care nu e condamnat. Ce să fac, vor să mai rămână cinci mandate în funcție. Am primit lecţia Niţu. Îl sunasem pentru că aveam o problemă de clarificat cu el. Nu avea nici o legatura cu dosarul fiicei mele„, a declarat Băsescu, la B1 TV.

Citeşte şi Traian Băsescu, ATAC la justiţie în apărarea Elenei Udrea: „Procesul de guantanamizare trebuie sa se oprească”

Întrebat ce i-ar spune actualului preşedinte, Klaus Iohannis, dacă l-ar întreba despre cei trei, fostul şef de stat a fost rezervat: „Nu aş spune… Le-am văzut şi alte feţe celor trei. Am început să aflu a doua zi după ce am terminat mandatul„.

Traian Băsescu a precizat că niciunul dintre cei trei nu l-a sunat vreodată în timpul mandatului. „Niciodată nu m-a sunat niciunul din ei. La Coldea am lăsat o dată mesaj să mă sune pentru că am găsit la mine nişte documente secrete care nu s-au predat. Am sunat şi le-am trimis”.

Citeşte şi Traian Băsescu, despre dosarul ginerelui său, Radu Pricop: Ce sunt eu, şef de cadre în familie?

Totuşi, Traian Băsescu a admis că, după încetarea mandatului, a sunat la cabinetul șefului DNA, Codruța Kovesi, pentru a cere numărul de telefon al procurorului care s-a ocupat de dosarul Flota, în ideea de a-l apela ”într-o chestiune” legată de prelungirea permisului său de port-armă.

„Am sunat la cabinetul doamnei Kovesi și am cerut secretarei numărul de telefon al unui procuror care a lucrat în dosarul Flota.Trebuia să-mi prelungesc autorizația de port-armă. De la Poliție a venit că președintele are un dosar 22/P din.. de nu știu când. Era celebrul dosar Flota care rămăsese la Constanța cu numele de înregistrare vechi, din care au fost de scoși de sub urmărire penală cei o sută de incriminați. Iar actele nu au circulat corect, să spună actul lui Băsescu a fost disjuns în dosarul care avea alt număr, unde s-a dat neînceperea urmăririi penale și a rămas prins acolo. Drept pentru care a apărut sesizarea să nu mi se elibereze permisul de port-armă, pentru că am un dosar penal în curs. Deci, atunci am sunat și am vorbit cu secretara și am cerut numărul de telefon al procurorului, care știam că a dat soluția”, a explicat fostul președinte.

El a adăugat că l-a sunat pe procurorul respectiv, care i-a ”transmis pașii de urmat”.

„L-am întrebat ce am de făcut și mi-a spus omul: domnu’ președinte, faceți la noi o cerere, cererea o primim noi, comunicăm la Constanța și pe urmă ei o să comunice la ministerul de Interne pentru permisul de port-armă”, a detaliat Traian Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Cum arată gazonul sintetic pe care se joacă Universitatea Craiova – KuPS! Premieră pentru olteni
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Halkidiki în 2026. O româncă a arătat prețurile de pe plajă, iar reacțiile au împărțit turiștii: „Staţi acasă”
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Dronă pe plaja din Mamaia. Turiștii au fost scoși de urgență din apă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România