Ultima clasată a oprit Gazul. Mioveniul, remiză la Mediaş

În primul meci al etapei a 22-a din Liga I, CS Mioveni a încheiat 1-1 la Mediaş. Argeşenii au deschis scorul, dar în final ar fi putut pierde, dacă arbitrul nu le-ar fi anulat gazelor, cu mare uşurinţă, un gol.
Romania TV
20 mart. 2012, 20:35
Ultima clasată a oprit Gazul. Mioveniul, remiză la Mediaş

Abia s-a încheiat luni seara etapa a 21-a, că marţi a şi început etapa a 22-a a Ligii I. Runda a fost deschisă cu o semi-surpriză, ultima clasă, CS Mioveni, remizând pe terenului lui Gau Metan Mediaş, scor 1-1.

Disputa a avut însă un grad ridicat de tensiune, gazdelor anulându-li-se discutabil un gol, pe final de meci. Scorul a fost deschis de oaspeţi prin Bogdan Stoica (min. 10), care a reluat spectaculos din foarfecă. Markovici a egalat în minutul 29, după o ezitare a portarului Cobrea.

Finalul i-a adus la disperare pe fanii gazdelor, Ciprian Petre ratând o ocazie monumentală, cu toată poarta în faţă, din doar cinci metri. Mijlocaşul gazdelor a trimis pe lângă dintr-o poziţie ideală. Frăsinescu a reusit să mai trimită în poartă, în minutul 85, printr-o foarfecă de senzaţie, dar arbitrul Florin Dreve a acordat cu uşurinţă fault în atac şi a anulat golul. Ultima şansă a aparţinut tot gazdelor, prin Vitinho, a cărui lovitură de cap s-a dus milimetric pe lângă poartă.

Scorul final a rămas 1-1, iar CS Mioveni rămâne pe ultimul loc, cu 11 puncte, în timp ce Gaz Metan este pe 10, cu 26 de puncte.

Într-un alt meci, Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate pe propriul teren, 0-0, cu Voinţa Sibiu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Gică Hagi nu va face mare brânză cu România!” Mitică Dragomir dezvăluie de ce naționala nu are nicio șansă în Liga Națiunilor
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este tânărul de 21 de ani care și-a pierdut viața alături de surioara de 8 ani și mama lor, în urma tragediei din Iași. Iubita lui Vlad a ajuns în spital
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte