Poliţiştii suspectaţi că au furat fier vechi din Portul Constanţa au fost arestaţi

Cele 20 de persoane suspectate în cazul furturilor din Portul Constanţa, printre care cinci poliţişti de la Poliţia Transporturi Maritine, un agent de la Garda de Coastă şi un poliţist de la Secţia 5, au fost arestate preventiv, miercuri seară, de magistraţii Tribunalului Constanţa.
Romania TV
21 mart. 2012, 16:56
Poliţiştii suspectaţi că au furat fier vechi din Portul Constanţa au fost arestaţi

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis propunerea procurorilor în cazul celor 20 de persoane acuzate, printre altele, de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat, abuz în serviciu şi luare de mită şi au emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele acestora.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanţa.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au solicitat, marţi, magistraţilor Tribunalului Constanţa arestarea preventivă pentru 29 zile a agenţilor de poliţie Florian Silviu Ghica, Demirel Cadîr, Cosmin Buştiuc, Cristian Badea, Cristian Badea, Emil Boghiu, Cristian Moşoiu, Alex Tiberiu Neacşu, precum şi agenţilor de pază de la SC T.P. SRL Simona Andrei, Cristian Marian Dumitru şi Vasile Bulgaru, potrivit unui comunicat de miercuri al Ministerului Public.

De asemenea, procurorii au propus arestarea preventivă a zece membri ai reţelor de hoţi care au furat zeci de tone de mărfuri din Portul Constanţa, având protecţia poliţiştilor cărora le plăteau taxe. Aceştia sunt Carmil Sipoş, Dumitru Daniel Corîciu, zis „Ţiganu”, Ionuţ-Dumitru Arotăriţei, zis „Ptic”, Marcel Căciun, zis „Borţos”, Iulian Dorel Munteanu, zis „Iuli”, Constantin Acozmulesei, zis „Picioruş”, Giorgian Ştefan Poenaru, zis „George” sau „Grasu”, Mihai Fânariu, zis „Funariu”, Daniel Andrei Botez şi Ciprian Stoica, zis „Nebunu”.

Potrivit probelor administrate în această cauză, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 cei şapte agenţi de poliţie – cinci de la Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, unul de la Garda Naţională Constanţa şi unul de la Secţia 5 Poliţie Constanţa -, precum şi cei trei agenţi de pază au sprijinit membrii unor grupări să fure din Portul Constanţa. Pentru şapte dintre poliţişti procurorii au cerut arestara preventivă.

De asemenea, potrivit probelor din dosar şi a denunţului unui agent de poliţie de frontieră, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 şi 100 de lei pentru fiecare transport de furt, precum şi a altor foloase, pe care le primeau de la cei care furau din Portul Constanţa, pe care îi protejau şi sprijineau, agenţii de poliţie şi cei de pază „nu-şi exercitau atribuţiile de serviciu şi îi informau despre modul de organizare al activităţii de pază şi urmărire sau identificare a furturilor”.

Anchetatorii au mai stabilit că în unele cazuri agenţii de poliţie şi cei de pază au furnizat informaţii şi i-au ajutat pe membrii grupărilor de hoţi asigurând protecţia transporturilor de marfă sustrasă din Portul Constanţa.

„Totodată, din probele administrate a rezultat că unii dintre inculpaţi înlesneau valorificarea unor bunuri sustrase, cunoscând că provin din săvârşirea unei infracţiuni, urmărind obţinerea unor avantaje de natură patrimonială”, a precizat sursa citată.

Grupurile infracţionale furau din Portul Constanţa fier vechi, îngrăşăminte chimice, cereale, iar din zona REMAT furau cantităţi mari de cupru şi bronz, fiind vorba despre aproximativ 2.000 de kilograme.

Agenţii de poliţie şi cei de pază se foloseau de informaţiile pe care le deţineau în baza atribuţiilor de serviciu sau permiteau accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, inclusiv prin comunicarea către hoţi a datelor despre activităţile poliţieneşti de control şi chiar prin filmarea sau fotografierea şi „asigurarea pazei” transportului cu marfă furată în scopul ajutării să scape de răspunderea penală.

„De asemenea, sprijinul acordat s-a mai realizat şi prin crearea condiţiilor de comitere a furturilor, în sensul că după ce se «asigura intrarea la furat a grupului», inculpaţii (agenţi de poliţie, agenţi de pază) «monitorizau» şi păzeau pentru ca aceştia să nu fie surprinşi asupra faptului. Astfel, din probele administrate a rezultat că înlesnirea sustragerilor se realiza prin părăsirea intenţionată a consemnului de pază în scopul asigurării părăsirii portului în siguranţă, de către cei care sustrăgeau. În unele situaţii, de exemplu, când lucrători CFR au anunţat, prin 112 că în triajul CFR sunt două autoturisme cu hoţi, inculpaţii i-au anunţat să plece, după care au anunţat dispeceratul SPTM Constanţa că la faţa locului nu a fost găsit nici un hoţ”, potrivit procurorilor.

În alte situaţii, unii agenţi de poliţie şi agenţi de pază au pus la dispoziţia hoşilor sigilii de mai multe tipuri, toate cu regim special, „pentru a masca urmele efracţiei vagoanelor şi pentru a îndepărta momentul constatării”.

În acest caz, procurorii constănţeni au început urmărirea penală a 57 de persoane, declara, marţi, procurorul Teodor Niţă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Gelu Manolescu, declara, marţi, că, potrivit legislaţiei în vigoare, poliţiştii împotriva cărora s-a început urmărirea penală vor fi suspendaţi din funcţie.

În acest dosar, procurorii şi poliţiştii au făcut, marţi dimineaţă, 15 percheziţii la adrese din judeţele Constanţa şi Tulcea .

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Secretul succeselor lui David Popovici, Ilie Năstase și Simona Halep, dezvăluit de Mircea Lucescu: „Totul stă în asta. E ceva fantastic!”
Capital.ro
EXCLUSIV. Plata pensiei pe card în România. Modificarea necesară între bănci și Casa de Pensii: Toată lumea ar câștiga
Playtech.ro
Cine are prioritate în rampă? Regula dă bătăi de cap şoferilor
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Câți bani primesc de la stat locatarii blocului din Rahova? Rămân fără case, după ce clădirea va fi demolată
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025